Preşcolari, experienţă inedită la Biblioteca Naţională. Cei mici s-au bucurat de un tur ghidat prin labirintul de cărţi
Preşcolarii de la "Happy Planet Kids", sprijiniţi de Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, au avut parte de o experienţă inedită la Biblioteca Naţională. Ei au participat la evenimentele care celebrează săptămâna culturii româneşti. Cei mici s-au bucurat de un tur ghidat prin labirintul de cărţi şi au explorat lumea creaţiei literale.
De Redactia Observator la 17.01.2025, 08:14Ajunși în sala de lectură, copii au fost fascinați și încântați de rafturile pline de cărți, care le-au atras imediat privirile, devenind rapid locul lor preferat.
"Pentru ei a fost fascinant să vadă cum arată o sală de lectură să înţeleagă ideea de a veni la bibliotecă şi de a respecta cărțile", spune Alina Velea, directoarea şcolii.
Un moment inedit, care să marcheze împlinirea a celor 175 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, a fost oferit de Ingrid şi Zia, care au recitat poezia "Luceafărul". La final, cei mici au primit diplome şi cadouri din partea Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.