Antena LIVE

Curs valutar

PRIMELE IMAGINI cu cei 60 de imigranţi care au pătruns ILEGAL în România din Serbia

60 de imigranţi au fost prinşi azi-noapte în timp ce încercau să intre fraudulos în România din Serbia

De la 16.01.2016, 19:35
WhatsApp
Vezi și:

60 de imigranţi au fost prinşi azi-noapte în timp ce încercau să intre fraudulos în România din Serbia.

Toţi sunt bărbaţi, iar autorităţile i-au găsit pe un câmp, în zona Comloşu Mic din judeţul Timiş. Imigranţii le-au declarat oamenilor legii că veneau din Pakistan, Irak sau Afganistan.

Cei 60 de refugiați, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, au fost prinși de polițiștii de frontieră în jurul orei 1.45, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu ajutorul sistemului de termoviziune, în timp ce se deplasau pe jos dinspre Serbia spre România, în direcția localității Comloșu Mic.

Imediat, mai multe patrule de supraveghere a frontierei au intervenit și i-au înconjurat pe refugiați, potrivit Tion.ro

„Grupul de persoane a fost preluat și transportat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, în vederea cercetărilor. Din primele verificări s-a stabilit că sunt 60 de persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Aceştia au declarat că sunt din Pakistan, Irak, Afganistan, Somalia şi Maroc. Au fost contactate autorităţile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie", au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Timiș.

În urma acestui eveniment, numeroși polițiști de frontieră au fost trimiși în zonă pentru a întări dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat.

Sursă: tion.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

imagini refugiati serbia granita
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025