Antena LIVE

Curs valutar

Prinţul Charles a inaugurat Observatorul pentru păsări, în Parcul Naţional Văcăreşti, apoi a sădit un copac

De la 30.03.2017, 16:02
WhatsApp
Galerie (5)

Prinţul de Wales a vizitat, joi, Parcul Natural Văcăreşti, unde a fost întâmpinat de către Adriana Mitsue Ivama Brummell, soţia ambasadorului britanic Paul Brummell, şi de Dan Bărbulescu, manager executiv al Asociaţiei Parcul Naţional Văcăreşti. 

Alteţa Sa Regală s-a întâlnit cu voluntari şi studenţi ai Asociaţiei Parcul Naţional Văcăreşti, dar şi cu un grup de copii, care discutau cu un herpetolog despre broaştele şi şerpii care pot fi întâlniţi în delta dintre blocuri.

Prinţul de Wales a vizitat Observatorul parcului, situat la etajul 17 al clădirii Asmita Tower, pe care Dan Bărbulescu l-a prezentat ca fiind un loc unde copiii şi iubitorii de natură pot discuta despre Parcul Văcăreşti. Alteţei Sale Regale i-au fost prezentaţi, de asemenea, fotograful Helmut Igant, persoana care a avut ideea protejării "Deltei dintre blocuri", dar şi alţi membri fondatori ai asociaţiei, care din 2012 au iniţiat demersurile amenajării parcului natural.

Dan Bărbulescu l-a invitat pe Alteţa Sa Reaglă pe terasa Observatorului, pentru a privi de sus Delta Văcăreşti, prezentându-i istoria acestei zone, despre "proiectul megalomanic" al lui Nicolae Ceauşescu, care dorea să lanseze un proiect hidrologic în această zonă. 

Pe acelaşi subiect

Prinţul de Wales a privit cu interes o expoziţie care prezenta în paralel fotografii din Delta Dunării şi Delta Văcăreşti, surprinzând similitudinile dintre cele două locuri, dar şi imagini expuse pe un panou tematic, despre ameninţările cu care se confruntă "Mica insulă a Bucureştiului": defrişările masive, debarasarea de gunoaie şi moloz, incendiile. 

Alteţa Sa Regală a mai explorat întinderea de mlaştini şi ecosistemul Parcului Văcăreşti, unde s-a întâlnit cu un grup de copii, cărora un herpetolog le prezenta un şarpe de casă.

Acesta i-a explicat Prinţului de Wales că "încearcă să pregătească noua generaţii de herpetologi români", exprimându-şi speranţa că aceştia vor fi adevăraţi ambasadori ai naturii. Totodată, i-a spus că şarpele pe care îl studiau copii este înrudit cu cel întâlnit în Mare Britanie.

Herpetologul le-a prezentat copiilor şi o broască, subliniind - în râsetele acestora - că animalul respectiv nu dă râie. I-a explicat totodată Alteţei Sale Regale că în România unii oameni au prejudecata că broaştele ar da anumite boli.

O fetiţă i-a oferit Alteţei Sale Regale un bucheţel de păpădii

Alteţa Sa Regală a inaugurat şi observatorul pentru păsări, prima facilitate disponibilă pentru vizitatorii parcului şi s-a întâlnit de asemenea cu câţiva membrii ai Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României, voluntari implicaţi în activităţile asociaţiei. De asemenea, a făcut cunoştinţă şi cu Gigu, un bărbat care trăieşte de 20 de ani într-o baracă din Delta Văcăreşti, alături de familia sa, şi care a fost angajat de către Asociaţie ca "ranger". El nu va putea rămâne pe terenul respectiv după ce vor fi implementate măsurile de amenajare a parcului natural, însă membrii asociaţiei sunt preocupaţi de integrarea sa socială. 

Pentru a marca vizita, Alteţa Sa Regală a plantat şi un plop alb. 

„Mult noroc, copacule", a spus Prinţul de Wales, dupa ce a sădit pomul. 

Dan Bărbulescu i-a spus Alteţei Sale Regale că este vorba despre un copac care ajunge la înălţimi apreciabile şi l-a invitat să vină şi în anul următor, pentru a constata evoluţia acestuia.

Parcul Natural Văcărești din Bucureşti este o formațiune unică de mlaștini urbane, pe locul unui fost proiect hidrologic din vremea regimului comunist. Zona a primit statut de parc natural anul trecut, iar planurile pentru conservarea ecosistemului local au fost dezvoltate după modelul centrului London Wetlands. 

Asociația Parcul Național Văcărești a dezvoltat proiectul pentru o mlaștină urbană urmând exemplul britanic și lucrând cu organizații de mediu cunoscute, dintre care amintim Wetland Link International, Wildfowl și Wetland Trust, filiala WWF România, cât și cea din Marea Britanie. 

Zona este înconjurată de un baraj, fiind astfel delimitată de peisajul urban şi uşor accesibilă păsărilor. Peste 90 de specii de păsări pot fi observate la Văcărești, în special cele de apă: bâtlani, egrete, cormorani și gâște sălbatice. În afară de acestea, mlaștinile sunt şi casa unor mamifere mici precum: vulpi, nevăstuici și vidre (protejate la nivel european). Ecosistemul este divers și include reptile, amfibieni și nevertebrate precum: tritoni, salamandre, țestoase de apă, șopârle gri, șerpi de iarbă. 

Foto: Silviu MATEI / AGERPRES FOTO, Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

delta vacaresti observator printul charles stirile antena 1 vacaresti
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025