Antena LIVE

Curs valutar

Prima zi de relaxare a restricțiilor impuse a adus și primul protest în București (Video)

Prima zi de relaxare, primul protest şi primul test pentru starea de alertă. Câteva sute de oameni s-au adunat în Piaţa Victoriei şi încalcă toate normele stabilite de autorităţi în pandemie, chiar și pe cele de bun simț.

De la 15.05.2020, 19:55
WhatsApp
Vezi și:

Inițial s-a discutat despre un protest pașnic, lucru contrazis însă pe parcurs.

O primă persoană a fost luată din mulțime, un prim protestatar a fost luat de jandarmi și dus la o secție de poliție.

Persoana respectivă s-a certat cu forțele de ordine, a vrut să intre pe partea carosabilă, pe Șoseaua Kiseleff, moment în care a fost reținut de jandarmi și băgat în dubă.

Aproximativ 200 de persoane au participat la protestul respectiv din fața Guvernului, din Piața Victoriei. Au fost oameni care au protestat față de măsurile luate atât pe perioada stării de urgență, cât și la intrarea în starea de alertă.

Au protestat pentru că au fost obligați să stea în locuințe, dar și împotriva amenzilor despre care au spus că sunt extrem de mari și declarate, după cum ne aducem aminte, ca fiind neconstituționale.

Un lucru foarte important, în schimb, este acela că starea de alertă, ca și starea de urgență, presupune interdicția totală a unor astfel de mitinguri, doar că, atenție, legea nu a adus în ultimele 24 de ore și amenzile necesare, amenzile care pot fi aplicate în cazul unor astfel de proteste, în cazul unor astfel de mitinguri.

Va fi foarte interesant de văzut cum vor gestiona autoritățile acest tip de proteste în următoarele zile.

Laurenţiu Rădulescu
bucuresti piata victoriei stare de alerta protest relaxare restrictii
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024