Antena LIVE

Curs valutar

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva, imposibil din cauza restricțiilor impuse de autorități

Pelerinaj cu puţini pelerini şi fără racla Sfântei Cuvioase Parascheva scoasă afară spre închinare. Aşa a arătat prima zi de pelerinaj la Iaşi, sub semnul restricţiilor şi cu doar 500 de credincioşi. Acum un an vorbeam de 20 de mii de pelerini numai în prima zi. 

De la 08.10.2020, 20:44
WhatsApp
Vezi și:

Ploaia torenţială a împuţinat credincioşii care au venit azi la Mitropolia din Iaşi. Dar şi mai puţini au putut trece de filtrul Jandarmeriei. Regula a fost clară: doar cei cu domiciliul în municipiul Iaşi au voie. Printre ei, doi proaspăt căsătoriţi, care vor să-i mulţumească Sfintei pentru că i-a adus împreună. 

Unii pelerini, veniţi de departe, au sperat într-o minune. Dar jandarmii au fost de neînduplecat. 

Locul mult-dorit de credincioşii refuzaţi are garduri de protecţie aduse să ordoneze zeci de mii de oameni. Anul acesta au rămas neatinse, iar culoarele de trecere au fost aproape pustii. 

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt MMB Iași: Iată că ceea ce se anunța a fi sărbătoarea Sfintei și era în fiecare an s-a redus la o zi practic obișnuită.

O sărbătoare despre care vorbeşte cu tristeţe şi mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Într-un comunicat de presă intitulat "Durere adăugată la durere", Înalt Prea Sfinţitul Teofan critică măsurile luate de autorităţi: "Au fost invazii, războaie, molime de tot felul, regimuri totalitare. Sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva au fost dintotdeauna izvor de alinare, de vindecare și de întărire, iar oamenilor li s-a permis să se apropie de ele. Astăzi, au ajuns să fie considerate sursă de contaminare". 

Anul trecut, la această oră, ar fi fost deja vreo 15.000 de pelerini la coadă, înşiraţi într-o coadă de peste doi kilometri. Un scenariu imposibil în 2020, mai ales cu filtre de poliţişti la intrarea în oraş. Sunt trase pe dreapta în special autocarele si microbuzele, iar oamenii veniţi în pelerinaj sunt întorşi din drum. 

Anul acesta, credincioşii nu au voie să se apropie de raclă şi nu vor mai avea parte nici de procesiunea pe stăzile din centrul Iaşului. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iasi jandarmi pelerinaj pelerini restrictii
Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Animalul pe care românii îl cresc în număr mare și o țară africană îl...
Fanatik.ro
Publicat 11.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
Ninge sau nu de Crăciun în București? Meteorologii Accuweather au modificat...
Gandul
Publicat 11.12.2024
De ce s-a răzgândit Austria în cazul primirii României în Schengen. Motivele...
Adevărul
Publicat 11.12.2024
Rețeta Gabrielei Cristea de ruladă de bezea cu cremă de mascarpone și fructe...
A1
Publicat 11.12.2024
Horoscopul zilei de 12 decembrie 2024. Leii se gândesc la bani. Află ce se...
CaTine
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran este însărcinată din nou! Vedeta va deveni mamă pentru a doua...
spynews.ro
Publicat 11.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Episodul șocant în care a fost implicată Angela Similea. De ce s-a păruit cu...
Click.ro
Publicat 11.12.2024
Cum ar putea intra Bill Gates în faliment din cauza acțiunilor Tesla, potrivit...
Useit
Publicat 11.12.2024
Cristina Cioran, din nou mamă. Vedeta a dezvăluit cine este tatăl viitorului...
Redacţia.ro
Publicat 11.12.2024
Ucraina a anunțat câți bani mai are ca să lupte singură cu Rusia, dacă...
libertatea.ro
Publicat 11.12.2024
Tina Knowles a dezvăluit că i-a fost spart contul, după ce acesta a...
ZU
Publicat 11.12.2024
Mâncare de mazăre fără carne. Rețeta simplă și gustoasă de post
Hello taste
Publicat 11.12.2024
Prima răceală a bebelușului: ce să faci și ce să nu faci
Deparinti
Publicat 11.12.2024
Luptătorul medaliat care s-a bătut în ring cu Mircea Badea, snopit...
ziare.com
Publicat 11.12.2024
Discursul emoționant al actorului Cem Davran pe scenă la Premiile Golden...
Happy
Publicat 11.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este Boala X și de ce a pus în alertă lumea medicală. Tot ce trebuie să...
Medicool
Publicat 11.12.2024