Români care dezvoltă România. Artistul din lumină

“O fotografie e la fel de bună precum ochiul care o privește. Obiectul de artă nu are prea multe proprietăți emoționale. Nu e frumos, nu e urat, ele sunt în privitor.”

• Klaus Iohannis a convocat astăzi şedinţa CSAT în contextul alegerilor prezidenţiale. Sunt chemaţi şefii SRI, MApN şi Justiţiei

“O fotografie e la fel de bună precum ochiul care o privește. Obiectul de artă nu are prea multe proprietăți emoționale. Nu e frumos, nu e urat, ele sunt în privitor. O pictură este o pată de vopsea pe o pânză, nimic mai mult, o fotografie este o urmă de material pe o coală de hârtie. Atât: restul lucrurilor este dat de cel ce privește.”

Asta o spune cu modestie unul dintre cei mai talentați și cunoscuți fotografi români: Alex Gâlmeanu. Cel care face magie din orice personaj din fața obiectivului. Dacă se spune că frumusețea e în ochiul celui care privește o fotografie, ea începe, de fapt, odată cu măiestria celui care reușește să o încadreze perfect.

“În fotografie, există întotdeauna două lumi: există lumea asta foarte tehnică și mai există o lume destul de emoțională. La un moment dat, sunt niște energii acolo, se pune problema într-un fel din asta foarte uman, se schimbă lumea, se schimbă felul în care oamenii interacționează cu ei. Toate lucrurile astea într-un fel sau altul sunt povești despre viață. Fotografia nu e o supsensie ciudată așa, e viață, e viață”, spune Alex Gâlmeanu.

Iar Alex Gâlmeanu se simte privilegiat că are șansa să îi surprindă instantaneele, cu modestie și autenticitate: “Am constatat că pot să fiu fotograf când am văzut că pot să trăiesc din asta. A fost o pasiune. Orice meserie din asta creativă apare dintr-o pasiune, iar faptul că la un moment dat ajungi în situația să poți trăi din pasiunea asta, e ceva extraordinar”.

Din dorința de a rămâne mereu adevăraț față de sine însuși, Alex publică în fiecare duminică pe o rețea de socializare un autoportret: e un fel de jurnal de selfie-uri, că o luptă subtilă cu toate fotografiile retușate și modificate.

“E ciudat să vii cu fotografia aia și să pretinzi că e adevărat. Abia aici apare fractura din punctul meu de vedere. Și este o regulă din viață. În viață nu e în regulă să minți”, mai spune acesta.

Când s-a apucat de fotografie, Alex a vrut doar să poată fi mai aproape de autenticul din oameni.

“A pornit și dintr-o chestiune personala. Eu în varianta mea copil se înțâmpla să fiu foarte timid, adică la orice petrecere se întâmplăasă ocup cel mai ascuns loc din încăpere, întotdeauna defazat față de ceilalți. Nu prea știam cum să întru în vorba cu oamenii. Și așa am descoperit aparatul de fotografiat, care brusc mi-a dat un rost în orice fel de încăpere, pentru că se întâmplă sa fiu fotograful și toată lumea iubește fotografii, nu-i așa? Și atunci e în continuare despre cunoscut oameni”, a dezvăluit acesta.

A avut norocul să aibă în familie oameni care lucrează cu imaginea, tatăl lui e regizor, fratele lucrează în televiziune. Așa că și-a ales nișa: fotografia. Dar un fotograf adevăraț nu poate există în absența unui public. Adolescent fiind, Alex a decis să facă lucrurile să se înțâmple.

“Îmi doream foarte mult să-mi văd fotografiile publicate, se întâmpla în 199. Și am inventat o fotografie ce am presupus că va fi foarte atrăgătoare pentru o revista și anume l-am convins pe un prieten de-al meu să între îmbrăcat în Dâmbovița, citind revista Salut. L-am fotografiat așa și am trimis fotografia pe adresa redacției pe care am găsit-o în casetă tehnică a reviste. Și am trimis-o. N-am primit niciun răspuns niciodată. dar după vreo trei săptămâni am găsit-o publicată. Nici nu cred că au semnat-o. A fost coperta trei, asta înseamnă literlamnete ultima pagină a revistei. A fost pentru mine ca primul pas pe Luna, am fost foarte fericit. Nici nu mai contează că n-au semnat-o...”, a mai povestit Alex.

Curând, a descoperit că nu e primul fotograf din familie, ci că urmează tradiția altor patru fotografi Gâlmeanu. “Unul dintre primii fotografi ai familiei mele avea un studio în București în 1920, Apostol Gâlmeanu se numea. Tată a uitat să-mi zică. Am descoperit niște fotografii prin casă cu o ștampila pe ele, cu dată și numele studioului și m-am dus cu ele la tată. Ce-i cu astea? Ce-i cu omul asta? E primul fotograf pe care îl știm din familia noastră”.

Alex a înțeles că ăstă e destinul lui: să descrie viața cu lumină și lentile. Și în spatele artei sale stau multă muncă, echilibru, principii și felul special de a vedea oamenii. Toate trecute prin acel filtru inconfundabil al unei fotografii marca Gâlmeanu.