România a mai bătut un record negativ în 2016. N-am inaugurat nici măcar cei trei kilometri de autostradă
Lucrările întârzie. Cât - nu se ştie. Panglica ar fi trebuit tăiată mâine. Însă nu se va întâmpla asta. Este unul dintre cei mai slabi ani în materie de autostrăzi, spun specialiştii, după ce, anul trecut, o autostradă din România a fost demolată.
De Redactia Observator la 19.12.2016, 20:52Lucrările întârzie. Cât - nu se ştie. Panglica ar fi trebuit tăiată mâine. Însă nu se va întâmpla asta. Este unul dintre cei mai slabi ani în materie de autostrăzi, spun specialiştii, după ce, anul trecut, o autostradă din România a fost demolată.
Pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, se lucrează în mare grabă. Cinci muncitori încearcă să monteze un semn de circulaţie.
Pe 20 decembrie ar fi trebuit să putem circula pe cei 3 kilometri de şosea de mare viteză mult aşteptaţi, care ajung până în strada Petricani. Constructorii recunosc că termenul nu va fi respectat nici de data asta.
Dacă primii trei kilometri mai au şanse să fie deschişi, pentru următorii trei kilometri care trebuie să ajungă în strada Petricani mai e de aşteptat.
Şoseaua de mare viteză, pe care autorităţile se chinuiesc să o finalizeze de 9 ani, trece chiar pe lângă case.
Lucrarea pentru care cei doi constructori vor încasa aproape 30 de milioane de euro va înseamna şi construirea unei pasarele. Doar că, de mai bine de un an, de la fostul constructor au rămas doar doi piloni, numai buni pentru grafitti.
În cazul în care lucrarea se va lungi până la vara viitoare, pe deasupra s-ar putea forma şi un pod natural de vegetaţie. Cincisprezece kilometri de autostradă de la Dumbrava la Margina au şi ei şanse să fie deschişi circulaţiei.
Deocamdată, constructorul mai are de executat ultimele retuşuri, iar lucrarea nu a fost recepţionată de Compania de Drumuri.