Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc

Moş Crăciun i-a adus premierului Marcel Ciolacu facturile pentru zborurile private cu avioanele Nordis. Şeful Guvernului a postat pe TikTok documente care ar arăta că plăţile au fost făcute din conturile sale private şi nu din bani publici. Site-ul de ştiri din aviaţie Boarding Pass susţine însă că e puţin probabil ca facturile să fi fost emise în 2022, atunci când Marcel Ciolacu a zburat la Nisa.

de Redactia Observator

la 26.12.2024 , 19:27

"Am zburat pe banii mei, pe banii mei personali, nu pe bani publici. Cred că treaba mea era să demonstrez că am toate cheltuielile pe care le am făcut. Asta este una dintre facturi plătită cu ordin de plată, aceasta este a doua factură, iar aceasta este a treia factură", a declarat Marcel Ciolacu. Aseară, Marcel Ciolacu a postat pe TikTok facturile zborurilor private efectuate cu compania Nordis Travel SRL. Firma, parte a grupului Nordis, este deţinută de omul de afaceri Vladimir Ciorbă, soţul ex-parlamentarei PSD Laura Vicol, fostă șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților. O investigaţie Recorder arăta în octombrie cum societatea ar fi încasat milioane de euro în avans, ca să construiască apartamente de lux. Cumpărătorii nu au intrat însă în posesia imobilelor, ba chiar au aflat că acestea au fost vândute şi altor persoane fizice sau unor firme.

Detaliile ascunse în chitanţe

În clipul postat aseară, premierul justifică şi de ce a lămurit situaţia abia acum. "Eu am reacţionat greşit, şi emoţional pentru că răspunsul meu ar fi inclus şi un membru al familiei, de fapt, pe unicul meu fiu. Am crezut că aşa îl pot proteja pe fiul meu, dar am greşit şi îmi cre scuze pentru acest lucru", a declarat Marcel Ciolacu.

Vezi și

Site-ul BoardingPass, specializat în aviaţie, a analizat datele de pe documente şi a remarcat că: "Un lucru care nu pare la locul lui, observat de un utilizator Reddit, e cel legat de asigurarea vânzătorului, Nordis Travel SRL. Pe facturi e precizat numărul asigurării , iar valabilitatea acesteia este până la 30 noiembrie 2024". Autorul articolului concluzionează că astfel, e puțin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, când au avut loc zborurile cu avionul privat la Nisa, Paris şi Madrid.

Tot BoardingPass mai scrie că e posibil ca actele să fi fost emise în perioada noiembrie 2023 - mai 2024. Şi sumele achitate, circa 1.500 de euro pentru un zbor, sunt mici pentru un loc într-un avion charter privat, însă e posibil ca ceilalţi pasageri să fi acoperit mai mult din costurile totale de zbor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi în acest an Revelionul?
Observator » Evenimente » Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc