România e ultima din Uniunea Europeană la acordarea de şanse egale femeilor, comparativ cu bărbaţii
România este codaşa Europei când vine vorba de promovarea femeilor. Avertismentul vine de la Parlamentul European şi se regăseşte într-un raport adoptat săptămâna trecută.
De Redactia Observator la 18.02.2017, 20:36România este codaşa Europei când vine vorba de promovarea femeilor. Avertismentul vine de la Parlamentul European şi se regăseşte într-un raport adoptat săptămâna trecută.
Încep cu vestea bună din raport. E evident, pentru toată lumea, că femeile au un rol din ce în ce mai important în societate. Fie că vorbim de afaceri, instituţii de stat sau politică. Şi o arată şi cifrele. În 2015, s-a atins recordul ratei de angajare a femeilor, cu peste 64%.
Însă, continuă să câştige mai puţin decât bărbaţii. Diferenţa la nivel european este în medie de 16%, nu foarte mare, faţă de uriaşul decalaj de la pensii. De peste 40%. Iar în ritmul în care femeile sunt încurajate de stat, nu doar în România, să ajungă în poziții politice și economice, precum și în funcții de conducere, oficialii europeni spun că trebuie să mai treacă vreo trei generaţii, 70 de ani mai exact, ca femeile să câştige cât bărbaţii, încă 40 de ani să fie egale şi sarcinile din gospodărie şi încă vreo 20 de ani să fie pe picior de egalitate şi în politică.
Ce face statul român pentru diminuarea diferenţelor de gen? Prea puţin. Potrivit indicelui Egalităţii de gen la nivel european, România ocupă ultimul loc la acest capitol, cu un scor de 33,7 din totalul de 100, care înseamnă egalitate deplină între femei şi bărbaţi. Suedia, Finlanda, Danemarca şi Olanda sunt exemple de urmat în promovarea femeilor în funcţii cheie.