România, medalia de bronz la cumpărături
Românii au dat năvală în magazine de Sărbători. Iar zgomotul caselor de marcat s-a auzit până la Bruxelles. La nivelul Uniunii Europene, am primit în decembrie medalia de bronz la shopping.
De Redactia Observator la 06.02.2014, 13:37Mai precis, pentru creşterea volumului de cumpărături faţă de decembrie 2012.
Consultanţii financiari pun creşterea importantă a consumului din România pe seama utilizarii tot mai intense a cardului de credit pentru cumpărturi şi a promoţiilor oferite de comercianţi. Aşadar, iată cum s-a împărţit podiumul.
Medalia de aur la cumpărături le revine luxemburghezilor, care au cumpărat la sfârşitul anului trecut cu 9,4% mai mult decât în decembrie 2012.
Polonezii primesc medalia de argint, cu un volum de cumpărături mai mare cu 6,7 procente. Urmează românii, cu o creştere 5,9 procente în decembrie 2013 faţă de aceeşi lună din 2012.
Germanii, chibzuiţi cum îi ştim, au trecut mai rar pe la casa de marcat faţă de sezonul Sărbătorilor din 2012. Ei au cumpărat cu 2,4% mai puţin în perioada menţionată. Alţi cumpărători cu lipsă de entuizasm au fost belgienii cu o scădere de -1,9% şi finlandezii cu -1,3%.
La nivelul întregii Uniuni Europene volumul comerţului a crecut cu numai 0,1%. Iar în zona euro s-a înregistrat un declin de un procent.
Topul cumpărăturilor în UE faţă de 2012
Luxemburg: 9,4%
Polonia: 6,7%
România: 5,9%
sursa: Eurostat
Topul cumpărăturilor în UE faţă de 2012
Germania: - 2,4%
Belgia: - 1,9%
Finlanda: - 1,3%
sursa: Eurostat
Topul cumpărăturilor în UE faţă de 2012
Total UE: 0,1%
Zona Euro: -1%
sursa: Eurostat