Antena LIVE

Curs valutar

Salvarea oamenilor izolaţi de zăpezi vine din aer. Peste 60 de oameni au fost aduşi la sol

Timp de două zile, piloţii şi salvatorii ministerului de Interne au zburat pentru a transporta din satele îngropate în nămeţi către spitale, cele mai mari urgenţe.

De la 29.01.2014, 20:30
WhatsApp
Vezi și:

Misiunile se încheie abia atunci când pacienţii sunt în siguranţă, în ambulanţele de terapie intensivă sau în spitale.

Peste 60 de oameni au fost aduşi la sol. Nu mai puţin de 30 de piloţi, medici şi salvatori s-au luptat pentru viață.

La fiecare aterizare, în satele îngropate în zăpadă din toată ţara, pe chipurile îngheţate ale oamenilor se citeşte speranţa. Vin salvatorii.

Peste 30 de oameni s-au dedicat operaţiunii de salvăre. Copii, femei, bătrâni. Şi niciun bolnav nu a fost lăsat la sol.

Salvarea oamenilor aflaţi la greu le figurează în fişa postului. Dar niciunul dintre cei care participă la astfel de operaţiuni nu este de piatră.

Emoţiile sunt şi mai puternice pentru cei care îi aşteaptă acasă. Familiile piloţilor şi salvatorilor stau cu inimile strânse până când primesc o confirmare clară că ai lor sunt în siguranţă.

În ultimele două zile, echipajele ministerului afacerilor interne au dus la final cu succes peste 40 de misiuni.

De mâine, salvatorii sunt pregătiţi să zboare din nou, dacă vremea le va permite.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social aer elicopter salvare smurd zapada viscol ger iarna
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025