Șansă la viață pentru studenta la Drept care a intrat în comă pentru că purta în corp embrionul fratelui ei geamăn
De Redactia Observator la 21.02.2017, 19:57Teodora, studenta la Drept care a intrat în comă pentru că purta în corp embrionul fratelui ei geamăn, are şanse să se vindece. Familia ei a strâns banii suficienţi pentru ca ea să poată fi tratată în Viena. Avionul care o va duce spre o nouă viaţă va decola miercuri.
Iar lupta care nu demult părea pierdută are şanse să se apropie de final. Teodora urmează să fie transportată la Viena, acolo unde va fi tratată pentru encefalită autoimună. Şi chiar dacă e extrem de slăbită, ea luptă să se facă bine.
Are de îndeplinit un vis: acela de a fi judecător.
Teodora purta în corp embrionul fratelui său, care a eliminat toxine şi care practic, i-a ucis sistemul imunitar.
Formaţiunea care în termeni medicali se numeşte teratom, era aşezată pe ovarul drept al studentei şi, ani la rând, i-a inflamat creierul.
Tumora a fost extirpată cu tot cu ovar, iar acum urmează o perioadă grea de recuperare.
Toată lumea aştepată să o revadă pe Teodora, aşa cum era odată.