Sarmizegetusa Regia, monument UNESCO, evaluată la 140 de milioane de lei
Ţara noastră se poate mândri cu locuri şi cetăţi unice în lume. Două astfel de bijuterii arhitecturale care fac parte din trecutul şi istoria noastră sunt Cetatea Sarmizegetusa Regia şi Castelul Corvinilor, aflate în judeţul Hunedoara.
De Redactia Observator la 22.01.2020, 17:34Ţara noastră se poate mândri cu locuri şi cetăţi unice în lume. Două astfel de bijuterii arhitecturale care fac parte din trecutul şi istoria noastră sunt Cetatea Sarmizegetusa Regia şi Castelul Corvinilor, aflate în judeţul Hunedoara.
Cetatea regală a dacilor a fost evaluată, oficial, la 29 de milioane de euro, însă însemnătatea ei istorică este inestimabilă, spun specialiştii.
Castelul Corvinilor încă mai aşteaptă începerea evaluării. Până atunci impresionează cu numărul de vizitatori. 400 de mii de turişti au trecut - doar anul trecut - porţile cetăţii medivale.
Sarmizegetusa Regia este una dintre cele mai impresionante vestigii ale civilizaţiei dacice de pe teritoriul României. Ridicată pe Dealul Grădiştii, la 1.200 metri altitudine, cetatea încă poartă urmele traiului pe care l-au dus strămoşii daci.
Monument UNESCO, unic în lume, cetatea dacică a fost oficial evaluată, iar Consiliul Judeţean Hunedoara este acum propietar peste o comoară.
Mircea Bobora, presedinte Consiliul Judetean Hunedoara: E cea mai amre comoara pe care o arae România, nu consiliul Judeţean. Sarmizegetusa Regia demonstrand civiliaztai existenta in Dacia inainte de cucerirea Dacieie de către romani.
Raluca Oana, Serviul Public de Administrare al Monumentelor Istorice: În primul rând vorbim de o evaluare contabilă care ne ajută şi pe noi în cazul unei distrugeri de monument, să ştim exact ce avem de făcut, să ştim exact suma la care se va ridica refecerea monumentului şi bienînţeles vor creşte şi amenzile.
Cetatea a fost evaluată la peste 137 de milioane de lei. Doar zidul fortificaţiei a fost estimat la peste 52,7 milioane de lei, iar templul mare circular la aproape 13 milioane de lei.
În timp ce Piaţeta pavată a fost evaluată la peste 400 de mii de lei. Însă valoarea ei istorică este inestimabilă.
Angelica Bălos, Directia de Cultură Hunedoara: Trebuie să înţelegem că este o evaluare contabilă. Monumentul este, de fapt inestimabil şi au precizat acest lucru în raport.
O altă bijuterie arhitecturală din judeţul Hunedoara este Castelul Corvinilor, considerat unul dintre cele mai frumoase din lume. Monumentul medieval este vestit nu doar pentru arhitectura impunătoare, ci şi pentru istoria sa legată de Vlad Ţepeş. Podul care duce la cetate este plin de turişti în fiecare sezon.
Castelul nu are încă o evaluare oficială, dar urmează să fie făcută imediat ce se vor găsi experţii.
Sorin Tincu, director-Castelul Corvinilor Hunedoara: Este greu de găsit pe cineva care să aibă abilităţile de a face o evaluare de acest fel. De aici şi încetineala cu care se defăşoară acest proces.
Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost vizitat anul trecut de peste 400 de mii de turişti, în timp ce, la Sarmizegetusa Regia au urcat aproape 80 de mii de turişti, un record absolut pentru un sit dacic.