Antena LIVE

Curs valutar

Sfinţii Petru şi Pavel, tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să facem astăzi pentru a fi feriţi de rele

Apostolii Petru şi Pavel (Paul, la catolici), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie. Aceasta este ziua în care amândoi au murit, în timpul prigoanei creştine declanşate de Nero, sărbătoarea fiind denumită popular Sânpetru.

De la 28.06.2022, 13:56
WhatsApp
Sfinţii Petru şi Pavel, tradiţii şi obiceiuri. Ce trebuie să facem astăzi pentru a fi feriţi de rele Shutterstock

Conform unei legende din secolul al XIII-lea, Petru l-ar fi revăzut ultima dată pe Iisus în momentul în care voia să fugă din Roma, pentru a scăpa de martiriu. Petru l-ar fi întrebat pe Iisus: "Quo vadis, Domine?" ("Încotro te-ndrepţi, Doamne?"), la care Isus i-ar fi răspuns: "Vado Romam venio iterum crucifigi" ("Am venit la Roma spre a fi din nou crucificat").

Ruşinat, Petru s-ar fi întors la Roma, primind martiriul. În prezent, în apropierea locului unde s-ar fi petrecut această întâmplare se află capela "Quo vadis, Domine?", pe Via Appia, din Roma. Sfântul Apostol Pavel a propovăduit pe Hristos tuturor, a străbătut, în trei călătorii misionare, toată Asia, Spania, Britania şi Italia, înfiinţând comunităţi creştine şi hirotonisind episcopi, preoţi şi diaconi. El a murit la Roma, în aceeaşi zi cu Petru, tot ca martir, prin decapitare.

Cei doi apostoli ar fi fost ţinuţi închişi în Carcera Mamertinică, situată între Capitoliu şi Forumul Roman. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt consideraţi patronii spirituali ai penitenciarelor. Sfântul Apostol Pavel, spre deosebire de Petru care s-a numărat printre cei care au petrecut alături de Mântuitor, s-a adăugat cetei apostolilor după Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Duhului Sfânt. Pe drumul Damascului, el a fost chemat la noua slujire a lui Hristos.

Sfinţii Petru şi Pavel, tradiţii şi obiceiuri

Pe acelaşi subiect

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. În tradiţia populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei. Tot acum, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc. Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase. Acum, potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane iar lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

Pentru a fi ferit de cele rele, în ziua de Sânpetru, poartă usturoi și pelin în buzunare. Femeile nu ar trebui sa mănânce mere până în această zi, pentru a se feri de boli; Dacă va tuna în ziua de Sânpetru, nucile sau alunele nu vor avea miez, vor fi veirmănoase, etc.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

sfinţii petru şi pavel tradiţii şi obiceiuri
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024