Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2022. Urări, SMS-uri și felicitări pentru sărbătoriţii zilei
Creştinii îi sărbătoresc miercuri pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, după două săptămâni şi jumătate de post. În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din penitenciare care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini.
Potrivit tradiţiei populare, în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi şi care ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru. Este şi ziua în care amuţeşte cucul.
Sfinţii Petru şi Pavel 2022. Mesaje pentru sărbătoriţi
1. Visele și speranțele de azi să devina realitate, orice cădere un pas înainte, gândul bun și fericirea să te însoțească mereu! La Mulți Ani!
2. Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale să răsară mereu câte-o raza de soare care să-ți aducă fericire și bucurie. Îți doresc multă sănătate și toate dorințele să ți se împlinească! La mulți ani!
- S-a dat startul croazierelor pe râul Mureş. Zeci de oameni s-au bucurat de momente de relaxare la bordul...
- Cel puțin doi morți într-un atac asupra ultimului templu sikh din Kabul. Incidentul a avut loc la aproape un an de...
- Imagini spectaculoase filmate cu drona, la pelerinajul de la Șumuleu Ciuc. Mii de credincioși au venit pe jos, din...
3. Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul ciocârliei sș la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!
4. Îți urez ca ziua ta să îți aducă o rază de soare, sa ai inima plină de speranță, iar în lume să găsești numai fericire! La multi ani!
5. Îţi urez din tot sufletul noroc, să îţi găseşti pacea şi fericirea, să nu verşi nicio lacrimă şi să trăieşti fiecare clipă astfel încât să nu regreţi nicio secundă trecută! Cele mai bune urări de la mine.
6. Un gând bun şi-o sărutare/ Azi la ceas de-aniversare/ Sfinţii Petru şi Pavel să vă ocrotească/ Visele să vă-mplineasca!/ La mulţi ani!
7. Cu simple cuvinte/ Îţi urez fierbinte/ Mulţi ani înainte!/ Ani cu cer senin şi noroc deplin/ Ani cu porţi deschise/ Pentru nenumăratele tale vise!/ LA MULŢI ANI!
8. Petre – Hai noroc şi voie bună/ Să petrecem împreună/ C-astăzi este o zi mare/ Şi-i motiv de sărbătoare! La mulţi ani!
9. De ziua ce-ţi surâde-n prag/ Şi-i porţi frumosul nume/ Eu îţi doresc tot ce-i mai drag/ Şi mai frumos pe lume! La mulţi ani Pavele!
10. Să ai puterea să faci lumea mai bună şi să-i faci fericiţi pe toţi din jurul tău cu bunătatea, dragostea şi frumuseţea sufletului tău! La mulţi ani dragul meu Petre!
11. La mulţi ani! Sfinţii Petru şi Pavel să-ţi dea sănătate şi putere să lupţi pentru idealurile tale, să ai parte numai de clipe minunate, de bucurii şi fericire alături de familie şi cei dragi!
12. Îţi doresc o oră de linişte, o zi de pace, o săptămână de soare, un an de iubire, un veac de sănătate şi un mileniu de bani! La Mulţi Ani!
13. Dacă toată lumea îţi doreşte ca această zi să fie una minunată, eu îţi urez că atât ziua de astăzi, cât şi zilele ce urmează să fie pline de bucurii şi realizări şi să îţi umple sufletul de voie bună. La mulţi ani!
14. Sper că sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Pavel să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire şi succes!
15. Toate gândurile mele sunt la tine Petru! Îţi doresc să ai o zi superbă şi să fii înconjurată doar de iubire! La Mulţi Ani!
16. Bucuria lumii toată/ Zi de zi-n uşa să-ţi bată/ Bunul Dumnezeu să-ţi dea/ Tot ce îţi doreşti şi ai vrea!
17. Fie că fiecare rază de soare care ajunge la tine să-ţi aducă succes, fericire şi prosperitate! La mulţi ani!
18. Fie că adierea vântului lin al acestei zile frumoase de iarnă să te mângâe cu mirosul îmbietor al bucatelor alese iar sufletul să-ţi rămână deschis către calea fericirii şi împlinirilor măreţe! La Mulţi Ani Petre!
19. Fiecare fulg de nea să îţi aducă multă iubire în suflet, sănătate, admiraţia celor dragi şi multe dorinţe împlinite! La Mulţi Ani Pavele!
20. Sfinţii Petru şi Pavel căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi, să-ţi aducă linişte şi pace şi să nu lase că speranţa să se stingă din sufletul tău! La mulţi ani cu împliniri şi numai cu momente frumoase în viitor!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰