Medicul Sorin Ianceu: "Aura a luptat până în ultimul moment"

Ultimele clipe din viaţa Aurei au fost povestite aproape în şoaptă. Cu vocea stinsă, doctorul Sorin Ianceu a refăcut în minte şi în vorbe cele cinci ore care s-au scurs de la prăbuşirea avionul până la venirea salvatorilor.

• Alertă la Budapesta după ce Dunărea s-a revărsat. Sâmbătă atinge punctul maxim, iar apoi pericolul se mută în România

Aura a răspuns de fiecare dată când medicii au strigat-o. Cu voce din ce în ce mai pierită. Au vegheat-o să nu adoarmă. Frigul şi traumele au fost săgeţile trimise de moarte în fiecare clipă.

Au încercat din răsputeri să o salveze. Au învelit-o cu pături şi cu geci, au resuscitat-o, dar moartea perfidă a câştigat bătălia. La 10 zile după tragedie, Sorin Ianceu a transmis un mesaj emoţionant familiei Aurei: "Ar fi fost un medic excepţional".

"Cât de grav rănită era ne-am dat seama toţi, pentru că toţi eram medici. Problema nu era de respiraţie, ci faptul că nu mai mişcă. Nu mai mişca mâinile, nu mai mişca picioarele, nu mai simţea. Starea ei devenea gravă, se înrăutăţea mai rapid decât a oricăruia dintre noi, pentru că era totuşi o leziune foarte gravă şi care, chiar şi dacă, am fi fost salvaţi sau am fi fost găsiţi în prima jumătate de oră, avea un prognostic cel puţin rezervat, dacă nu grav pentru că sunt o serie de complicaţii care se instalează ulterior şi care pot duce la acelaşi final nefericit chiar dacă ar fi fost acolo, în curtea spitalului", spune doctorul. 

Aura era întinsă pe jos, imediat ce am ieşit din avion, cu doctorul Zamfir, am scos-o pe ea, am scos ceilalţi doi colegi, în momentul în care ne-a spus că nu se poate ridica, că nu se poate mişca, am acoperit-o, am învelit-o cu o pătură, eu mi-am dat jos geaca, Radu şi-a dat jos geaca, am acoperit-o, pe cât posibil, am protejat-o de frig. Pentru că era cel mai mare duşman. Şi am încercat să găsim ajutoare, să găsim pe cineva, să ne scoată din acel iad.

Aura avea momente. Aura a fost conştientă. Nu a vorbit cinci ore într-una. Dar, adormea, în momentul în care o strigam, o mişcam, îşi deschidea ochii, comunica cu noi. Stopul cardio-respirator s-a instalat după cinci ore, undeva înainte cu 45 de minute o oră de sosirea moţilor. Când au ajuns moţii, doctorul Zamfir încă resuscita. Deci, avea deja 45 de minute de când se lupta s-o salveze. Deci, aproximativ, cinci ore, Aura a trăit, a răspuns de câte ori am strigat-o, mai gresu spre final, dar a răspuns.

Putea fi Aura salvată?

"Toţi puteam fi salvaţi, La leziunile pe care le avea, am spus, prognosticul era unul foarte grav!", spune Ianceu. 

Îmi pare rău. Pierderea unui copil nu poate fi înlocuită de niciun cuvânt, alinat de niciun cuvânt. Dar vreau să le spun că Aura a fost o învingătoare, că a luptat până în ultimul moment şi că, dacă această tragedie nu i-ar fi curmat viaţa ar fi fost nişte părinţi mândri de un copil deştept şi probabil de un medic extraordinar.