Special! Alcoolul, viciu naţional

Există oameni care au un răspuns pentru orice. Şi există oameni care au un singur răspuns pentru toate: viciul. Unul care de obicei distruge viaţa celui prins în acest cerc vicios, dar şi a celor din jurul său.

• Cât ar putea veni factura la energie în funcţie de câte grade sunt setate în locuinţă

Să fii om nu înseamnă doar să exişti. Avem probleme, avem momente fericite, avem momente de cumpănă.

Ce ne face să fim cu adevărat oameni este felul în care trecem peste ele.

Unii se închid în ei, alţii urlă din toţi rărunchii, blestemând lumea pentru nefericirea lor. Pentru alţii răspunsul se găseşte doar în fundul paharului.

Un moment de evadare plătit cu demnitatea. Abia atunci când poţi să vezi prin proprii ochi groapa în care te adânceşti singur, poţi cere ajutor. Constantin Ban a ajuns în acest punct după 12 ani.

12 ani, Constantin Ban și-a  ignorat familia, prietenii, serviciul. S-a păcălit singur şi îşi căuta scuze pentru a bea. Până când totul a devenit o rutină. Un blestem legat de un singur om. El însuşi. S-a trezit singur, distrus fizic, psihic, emoţional. O epavă.

A găsit ajutor la centrul Nazaret din Sibiu. Un loc în care oamenii ca el, prinşi în capcana viciului, prinşi în iureşul halucinaţiilor, trecuţi prin iadului delirului alcoolic se pot vindeca.

Constantin nu a mai băut niciun strop de alcool. Dar şi astăzi mai vizitează centrul, pentru a le spune o vorbă bună celor aflaţi în impas.

Ajunsesem la un litru de votca sau de palinca pe zi. Dupa prima internare aici, pret de cateva luni de zile, in 2003, 2004. Nu am mai pus gura de atunci si sper ca niciodata, tarie in gura. In schimb am baut vin, spune bărbatul.

O să-i spunem Mihai. Este a doua oară în centrul din Sibiu. Şi pentru ultima dată. Până să cadă în această patimă auto-distructivă, era fericit. Avea o familie, avea confortul unui cămin, avea tot viitorul în faţă. Dar ochii adânciţi în sticlă nu au văzut toate aceste lucruri.

Am avut o perioada sapte litri jumate de vin in fiecare zi. Nu e o lauda, e o tampenie. Dar asa a fost, explică acesta.

A încercat să scape. Şi a reuşit. Pentru puţin timp. Soţia l-a părăsit. Şi a ajuns înapoi în Centru. Pentru ultima dată, şi-a promis.

Tot din teribilism a picat în această capcană şi Dragoş. Nu e numele lui real, dar povestea e cât se poate de reală. A început, ca mulţii alţii, în adolescenţă.

Inca de atunci ma intrebam daca am o problema vis a vis de consumul de alcool. Ai gasit un raspuns atunci? Nu. Nu. Poate de prea mult bine. Avand o viata fericita, implinita, in timpul adolescentei nu am dus lipsa de absolut nimic, m-am casatorit de tanar si am avut sansa de a avea doua fetite imediat dupa casnicie, spune acesta.

O căsnicie dusă pe apa Sâmbetei. Soţia a fost cea care l-a internat prima dată în centrul de la Sibiu.

Şi-a dat seama că singurele momente de fericire sunt alături de cei dragi. Dar n-a rezistat viciului. A băut din nou şi a făcut un accident. A hotărât să se reinterneze în centru. De această dată trebuie să poarte singur crucea.

Centrul din Sibiu poate trata 200 de persoane pe an. O picătură în oceanul celor 1 milion de români înrobiţi de alcool.

Tineri care-şi retează cu propria mână frâiele viitorului. O generaţie compromisă de propriul teribilism. Şi niciun răspuns.