Bărbații sunt mai vicioși decât femeile
O vorbă celebră spune astfel: "Suma viciilor este constantă!" Acum nu trebuie să vă gândiţi că singurele vicii de pe lume au legătură cu ţigările, drogurile, alcoolul şi jocurile de noroc
De Redactia Observator la 13.11.2014, 20:25O vorbă celebră spune astfel: "Suma viciilor este constantă!" Acum nu trebuie să vă gândiţi că singurele vicii de pe lume au legătură cu ţigările, drogurile, alcoolul şi jocurile de noroc
Dependenţa de cumpărături este tot un viciu. La fel şi dependenţa de dulciuri. Sau cea de jocurile pe computer. Şi toate, indiferent că sunt mai grave sau mai puţin grave, îşi pun amprenta asupra noastră. Fizic, mental şi financiar. Cu toate acestea, studiile relevă faptul că femeile au mult mai puţine vicii decât bărbaţii. Desigur, domnii nu sunt de acord.
Nu există om care să nu aibă vreun viciu. Fie că e vorba de tutun, cafea sau jocuri, fiecare are o plăcere vinovată care la un moment dat devine dependenţă. Totuşi, conform studiilor, bărbaţii sunt mai predispuşi decât femeile să cadă pradă viciilor.
Este evident că şi doamnele îşi creează anumite dependenţe, de la cea de cumpărături şi până la dependenţa de partenerul de cuplu. În cazul bărbaţilor însă tutunul, alcoolul şi jocurile de noroc sunt printre cei mai buni prieteni. Iar diferenţele sunt semnificative.