SPECIAL! Delicii franțuzești în Micul Paris
Bucătărie franţuzească este cunoscută pentru vinurile fine şi preparatele rafinate. Deserturile lor arată ca nişte opere de artă, încât ţi-e şi milă să le mănânci, de teamă să nu le strici aspectul.
De Redactia Observator la 02.03.2015, 20:30Bucătărie franţuzească este cunoscută pentru vinurile fine şi preparatele rafinate. Deserturile lor arată ca nişte opere de artă, încât ţi-e şi milă să le mănânci, de teamă să nu le strici aspectul.
Dacă aperitivele şi felurile principale de mâncare din ţara lui Napoleon v-au încântat, atunci trebuie să le testaţi şi deserturile. De ce? În primul rând pentru că sunt delicioase chiar dacă vin în porţii mici. În al doilea rând pentru că arată ca nişte opere de artă, încât ţi-e şi milă să le mănânci, de teamă să nu le strici aspectul.
Se spune că cele mai rafinate prăjituri sunt create de chef-ii francezi. Ei sunt maeştrii care îmbină gustul divin cu aspectul sofisticat. Pentru că am vrut să ne convingem de acest renume care-i urmăreşte peste tot în lume l-am pus pe unul dintre ei la proba supremă: prepararea a două delicii într-un timp record. Prima prăjitură începe prin prepararea unei creme albe.
Reţeta este completată cu toppinguri naturale de cireşe, de caramel şi de mango cu vanilie. Sosurile dulci sunt cele care vor decora farfuria. Apoi sunt aşezaţi biscuiţii albi care sunt înveliţi cu cremă.
Tuşa finală este dată de busuioc şi de cireşele confiate. Deliciul numărul unu e gata, aşa că cheful francez trece la a doua reţetă. Întâi farfuria este ornată cu buline de caramel şi lângă ele este aşezat blatul.
Pe blat sunt aşezate merele caramelizate unul câte unul. Apoi urmează frunza de busuioc şi ciocolata albă şi neagră. Puţin caramel şi urmează ingredientul final.
Evident că şi cupa de îngheţată este ornată cu zahăr caramelizat. Cheful a trecut proba de foc, iar nouă ne-a arătat două prăjituri care arată atât de apetisant încât le mănânci cu ochii.