Antena LIVE

Curs valutar

SPECIAL! Locul unde colindele nu se opresc niciodată

In Ţara Haţegului colindele continuă chiar şi după Crăciun şi se opresc înainte de Revelion. O adevărată bucurie pentru turişti, mai ales pentru cei străini.

De la 28.12.2015, 20:28
WhatsApp
Vezi și:

  Când vine vorba de tradiţii legate de Sărbătorile de iarnă, ele pot fi împărţite în două mari categorii! Există colindele, care de obicei sunt cântate în seara de Ajun şi mai există Pluguşorul, o poezie populară pe care tinerii o recită în ultima zi a anului. Bine, ele diferă în funcţie de zona ţării în care te afli.

Însă, în Ţara Haţegului aceste tradiţii nu sunt limitate doar în aceste zile. De fapt, acolo colindele continuă chiar şi după Crăciun şi se opresc înainte de Revelion. O adevărată bucurie pentru turişti, mai ales pentru cei străini. Dar şi pentru acei români care au petrecut Crăciunul alături de familii.

Dar suntem deja în 28 decembrie, veţi spune. Vremea colindelor s-a cam dus. Nu şi în comuna hunedoreană Şălaşu de Sus. Acum multă vreme, să fie secole, oamenii şi-au spus că aceste colinde sunt esenţa Sărbătorilor. Şi că ele trebuie cântate nu doar în ajun. Aşa a devenit mica localitate de la poalele Retezatului sălaşul colindelor.

Dar colindătorii care vin în gospodării în aceste zile nu sunt colindătorii obişnuiţi. Cei care vin în Ajun primesc orice le oferă gazda drept plată pentru cântul lor. Cei care vin în gospodăriile din Ţara Haţegului sunt ceva mai greu de mulţumit.

Oricât de frumos ar fi fost momentul pregătit de aceşti colindători întârziaţi, ceva a lipsit. Zăpada care anul acesta s-a încăpăţânat să-şi facă apariţia. Nici măcar odată cu a doua repriză de colinde.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observator special
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024