SPECIAL! Nu ești cool destul fără ochelari
Vremurile în care purtătorii de ochelari erau ironizaţi au trecut de mult. De câţiva ani, ochelarii au devenit obligatorii pentru a avea un aspect cool. Unii oameni aleg să-i poarte chiar dacă nu au nevoie de dioptrii.
De Redactia Observator la 23.03.2015, 20:43Vremurile în care purtătorii de ochelari erau ironizaţi au trecut de mult. De câţiva ani, ochelarii au devenit obligatorii pentru a avea un aspect cool. Unii oameni aleg să-i poarte chiar dacă nu au nevoie de dioptrii.
În ziua de astăzi, dacă ţi se spune că "arăţi mai bine fără ochelari", înseamnă că nu ţi i-ai ales bine.
Simona Gherghe poartă de ceva timp ochelari de vedere foarte chic. De aceeaşi părere, sunt şi fanii Simonei, care au fost cuceriţi pe loc de noul său look. ilustratie cu comment-urile ei de pe facebook
Însă nu oricine poate pleca din magazin cu ochelari ca ai Simonei. Specialiştii spun că la modă nu sunt ochelarii pe care îi poartă toată lumea, ci aceia care vă vin bine. Din fericire, pentru fiecare fizionomie există cel puţin un model potrivit.
Şi ramele colorate sunt în trend, doar că sunt greu de asortat. Aşa că e bine să mai aveţi câteva perechi de schimb.
Dar există oameni care - deşi au probleme cu vederea - refuză să poarte ochelari şi optează pentru lentilele de contact. Şi, tot aşa, sunt persoane care nu ar renunţa în ruptul capului la ochelarii lor, pentru a-şi pune respectivele lentile.
Dacă vă regăsiţi într-o astfel de situaţie, luaţi-vă gândul de la lentilele de contact. Nu are niciun sens să vă chinuiţi să vi le puneţi, dacă tot nu vor să stea la locul lor.