SPECIAL! Timpul şi prietenii vindecă despărţirile
Orice moment greu prin care trece un om îi produce ori o stare de dezamăgire, de furie sau de durere. Depinde, însă, de fiecare persoană în parte cum sau dacă va trece vreodată peste aceste clipe nedorite.
De Redactia Observator la 30.11.2015, 20:19Dacă viaţa ar fi formată doar din bucurii, în mod sigur că nu am mai fi reuşit să evoluăm ca persoane! Am fi fost, cel mai probabil, nişte indivizi care am fi zâmbit şi unei găuri în asfalt, permanent senini şi netulburaţi de nicio întrebare existenţială.
Situaţia nu stă astfel, precum bine ştiţi, aşa că fiecare dintre noi a trecut prin multe suişuri şi coborâşuri. Pe care unii le-au trecut mai uşor, alţii mai greu. Să ne gândim doar la despărţirea de o persoană pe care o vedeaţi ca stându-vă alături pentru totdeauna. E clar că aşa ceva lasă urme. Urme pe care le vindecă timpul. Cu puţin ajutor.