Antena LIVE

Curs valutar

Spitalul din Făgăraş, tot mai primitor. Noul manager italian a făcut schimbări, ba chiar a renunţat la salariu

Un exemplu că se poate şi altfel vine din Făgăraş. Noul manager al spitalului de acolo, un italian, a decis să îşi doneze lunar întreg salariul spitalului. nu de alta dar vrea să fie bine acolo şi face tot ce poate pentru asta. A schimbat deja meniul pacienţilor, care acum este mult mai gustos şi consistent. Şi a reuşit deja să angajeze 7 medici noi.

De la 27.02.2017, 15:49
WhatsApp
Vezi și:

Un exemplu că se poate şi altfel vine din Făgăraş. Noul manager al spitalului de acolo, un italian, a decis să îşi doneze lunar întreg salariul spitalului. nu de alta dar vrea să fie bine acolo şi face tot ce poate pentru asta. A schimbat deja meniul pacienţilor, care acum este mult mai gustos şi consistent. Şi a reuşit deja să angajeze 7 medici noi.

Expresia "mâncare de spital" nu se aplică în unitatea din Făgăraş. Acolo, se mănâncă, vorba aia, ca la mama acasă. În fiecare miercuri, de exemplu, pacienţii primesc sarmale cu mămăliguţă.

De când s-a instalat, noul manager al Spitalului din Fărăgaş, un italian, a adus un aer proaspăt, dar şi multe schimbări. Îşi doreşte să facă din spital un loc primitor şi liniştit. Şi reuşeşte tot mai bine asta, pe zi ce trece.

Pacienţii primesc mânare tradiţională. Iar în curând, cantina spitalului o să livreze mâncare în sistem de catering. Tot în spital, va fi amenajată o grădiniţă. În plus, prin atitudinea lui prietenoasă, managerul a reuşit să angajeze 7 medici noi.

Noul manager italian al spitalului are 42 de ani, a terminat medicina dentară, iar prima întâlnire cu Făgăraşul a fost acum 3 ani. Atunci, l-a ajutat pe un băiat, căruia nu îi creşteau dinţii din cauza unei boli rare. Medicul italian i-a pus copilului, gratuit, o proteză dentară, care se dezvoltă odată cu el. Pacienţii sunt şi ei foarte mulţumiţi de manager.

Managerul italian îşi donează salariul în fiecare lună spitalului. Tot el va organiza un congres, la care sunt invitați toți dentiștii și tehnicienii dentari din țară. Invitații vor plăti cât doresc, suma minimă fiind 1 leu, iar toți banii vor fi donați către spital.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social spital fagaras modernizare manager italian
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025