O tânără din Galați ar fi încercat să legalizeze o diplomă de medic falsă
Sistemul medical din România este zdruncinat de un nou scandal! De această dată, la Galaţi, unde poliţiştii au deschis un dosar penal, după ce o tânără ar fi încercat să legalizeze o diplomă de medic falsă.
De Redactia Observator la 15.02.2019, 17:39Sistemul medical din România este zdruncinat de un nou scandal! De această dată, la Galaţi, unde poliţiştii au deschis un dosar penal, după ce o tânără ar fi încercat să legalizeze o diplomă de medic falsă. Deocamdată, anchetatorii încearcă să afle dacă femeia a profesat vreodată, cu ajutorul actelor false.
Totul a început după ce tânăra din Galaţi, care ar fi vrut să plece în Marea Britanie, ar fi încercat să obţină o traducere pentru o diplomă de licenţă şi o adeverinţă de liberă practică.
Sesizarea a fost făcută în luna septembrie 2018, de un reprezentant al unui birou de traduceri legalizate din municipiul Galaţi. Birou la care s-ar fi prezentat o femeie de 33 de ani, din municipiu şi ar fi solicitat traducerea mai multor documente - Gabriela Costin, comisar-șef IPJ Galați
Pe actul prezentat scria că tânăra este medic, cu drepturi depline, dar şi cu o facultate terminată la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila, din Capitală.
La nivelul Colegiului Medicilor Judeţean Galaţi nu există persoana menţionată, s-a verificat şi baza judeţeană şi baza naţională - Dr. Mihai Polinschi, vicepreședintele Colegiului Medicilor Galați
Conform surselor, reprezentanţii universităţii bucureştene ar fi spus că tânăra ar fi absolvit în Galaţi. Lucru neconfirmat însă.
Tânăra a fost deja audiată de poliţişti în dosarul penal deschis pentru infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale. Însă verificările continuă. Mai mult, oamenii legii trebuie să stabilească dacă ea s-a folosit până acum de document.
Totuşi, pe reţelele de socializare tânăra se lăuda că lucrează la un spital din Marea Britanie şi posta fotografii în care purta haine medicale.