Antena LIVE

Curs valutar

Tezaur antic românesc, adus la Oradea

Tezaurul ţării a ajuns şi în Oradea. Cel puţin, o parte din el. Peste o mie de piese arheologice, din aur şi argint, din Neo-Eneolitic şi până în Antichitatea Târzie, au fost aşezate într-o expoziţie inedită.

De la 17.07.2014, 14:03
WhatsApp
Vezi și:

Tezaurul ţării a ajuns şi în Oradea. Cel puţin, o parte din el. Peste o mie de piese arheologice, din aur şi argint, din Neo-Eneolitic şi până în Antichitatea Târzie, au fost aşezate într-o expoziţie inedită. 

"Cloşca cu puii de aur", din tezaurul de la Pietroasele, au fost şi ele expuse, iar sute de localnici din Bihor sau dimprejurul judeţului au venit deja să le vadă.

Şi, pentru întâia oară, patru dintre ele au părăsit Bucureştiul şi stau acum laolaltă, răsfirate între pereţi din sticlă, cu alte 1000 de artefacte din Tezaurul României. Brăţări dacice, coliere impunătoare, monede, coifuri - toate din aur şi argint. Şi toate rupte dintr-un timp îndepărtat.

Majoritatea sunt unicate, nu numai la noi în ţară, ci şi în Europa şi în lume. Este o expoziţie inedită şi prin faptul că ea a fost concepută nu numai să fie prezentată la Bucureşti, ci şi în alte 12 oraşe importante ale ţării.

Şi timişorenii s-au bucurat de aceleaşi exponate. Iar acum, bihorenii fac coadă în faţa Palatului Baroc să le admire şi să pună întrebări despre ele.

Obiectele provin toate din pământul României, de pildă din zona Craiovei, Cucuteni-Băiceni sau Sarmizegetusa Regia. Expoziţia e deschisă până în ultima zi a lunii august. Adulţii plătesc 10 lei pentru vizită, iar copiii doar jumătate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

antic oradea piese romanesc social tezaur
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025