Antena LIVE

Curs valutar

Al treilea transplant de inimă la Târgu Mureș, în doar o lună

În pieptul unui băieţel bate de mai bine de doi ani o inimă nouă. Transplantul de cord a fost un succes la vremea respectivă, iar copilul trăieşte acum încă o minune. Tot în Târgu Mureş, şi mama lui a primit un cord nou. Femeia de 29 de ani era de mai mulţi ani în evidenţa medicilor de la Institutul Inimii.

De la 31.01.2020, 11:25
WhatsApp
Vezi și:

În pieptul unui băieţel bate de mai bine de doi ani o inimă nouă. Transplantul de cord a fost un succes la vremea respectivă, iar copilul trăieşte acum încă o minune. Tot în Târgu Mureş, şi mama lui a primit un cord nou. Femeia de 29 de ani era de mai mulţi ani în evidenţa medicilor de la Institutul Inimii. Operaţia a fost un succes şi în cazul ei, la fel ca şi în cazul băiatului. Inima a venit din Baia Mare, pe calea aerului. A fost al treilea transplant de cord din acest an.

Nu a fost o premieră, dar a fost un caz cu o încărcătură şi o poveste greu de trecut cu vederea.

În urmă cu doi ani, Marieta Ţurlică era internată tot în Târgu Mureş. Numai că nu ea era pacientă pe atunci, ci fiul ei Denis, care, la fel ca şi ea, a primit o inimă nouă.

DR. HORAŢIU SUCIU, SPECIALIST CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ - Era la momentul respectiv un băieţel în vârstă de 10 ani şi nu face decât să arate că există o încărcătură genetică şi în determinarea acestor afecţiuni.

Ajunsă acum la 29 de ani, Marieta era în evidenţa medicilor cu o insuficienţă cardiacă, de aproximativ 10 ani. Şi cu o evoluţie severă în ultimii doi ani, care a culminat cu spitalizări repetate în ultimele luni.

DR. HORAŢIU SUCIU, SPECIALIST CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ - Era la capătul resurselor biologice şi sincer nu ştiu cât ar mai fi avut de trăit.

Cordul a venit de la Baia Mare, de la un bărbat de 32 de ani, care a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, în urma unui accident casnic.

Prelevarea a decurs în condiţii foarte bune, fiind derulată de o echipă din cadrul Institutului Inimii din Târgu Mureş. Noua inimă a venit pe calea aerului într-un timp record, iar operaţia a decurs fără incidente.

Alături de echipa de la Târgu Mureş, în Spitalul din Baia Mare au mai fost alte două echipe de medici. Una de la Institutul Clinic Fundeni şi una de Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

Dacă inima pacientului aflat în moarte cerebrală a ajuns la Târgu Mureş şi a salvat-o pe tânăra mamă, ficatul pacientului a ajuns în Capitală, iar rinichii în Cluj. Patru oameni au acum speranţa unei vieţi mai bune. Începutul de an e un record în domeniul transplantului de inimă: 3 operaţii într-o lună, comparativ cu 6 în tot decursul anului trecut.

DR. HORAŢIU SUCIU, SPECIALIST CHIRURGIE CARDIOVASCULARĂ - Nu aş vrea să se creadă că s-au realizat mari îmbunătăţiri în finanţarea transplantului, nu. Pur şi simplu a fost o mobilizare importantă atât a Agenţiei de Transplant, atât în identificarea donatorilor, cât şi a noastră, deşi în acest moment finanţarea lasă foarte mult de dorit.

Medicii susţin că, potrivit procedurilor actuale, finanţarea pentru astfel de intervenţii nu este adecvată, iar din acest punct de vedere spitalul din Târgu Mureş iese în pierdere. "Nu se poate face performanţă cu mâinile goale", a mai spus Horaţiu Suciu. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cord inima targu mures
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025