Un an de la tragedia de pe DN 1! Cinci oameni nevinovaţi au murit într-un accident provocat de un tânăr rănit în dragoste
În urmă cu un an, un tânăr rănit în dragoste s-a sinucis pe şosea. Şi a luat cu el, pe cealaltă lume, alte cinci suflete. Cinci oameni nevinovaţi care i-au ieşit în cale, pe DN 1. E o tragedie care putea fi evitată
De Redactia Observator la 30.09.2015, 19:37În urmă cu un an, un tânăr rănit în dragoste s-a sinucis pe şosea. Şi a luat cu el, pe cealaltă lume, alte cinci suflete. Cinci oameni nevinovaţi care i-au ieşit în cale, pe DN 1. E o tragedie care putea fi evitată
Un tată şi fiul lui, o mamă şi fiica ei şi un şofer pe care acasă îl aştepta o soţie. Toţi nevinovaţi! Ucişi într-o clipă de nebunie a unui tânăr rănit în dragoste. Rudele celor dispăruţi l-au iertat. Le acuză în schimb pe autorităţi, care nu au găsit bani să pună o barieră în calea morţii.
Într-un răspuns transmis redacţiei Observator, reprezentanţii Companiei Naţionale de Drumuri precizează că se află la a treia încercare de organizare a licitaţiei pentru achiziţia şi instalarea separatoarelor. Primele două au eşuat pentru că nicio firmă nu a corespuns cerinţelor. Rudele victimelor nu se lasă înduplecate. S-au adresat instanţei şi cer despăgubiri.
Nu există preţ pentru durerea oamenilor, însă există un preţ care poate fi plătit pentru a evita alte tragedii. Peste 2000 de oameni au protestat după accident. Şi 4000 au semnat o petiţie în care se cerea luarea de măsuri pentru siguranţa circulaţiei pe DN1.
Între timp, numărul crucilor de pe marginea şoselei creşte. Doar în prima jumătate a acestui an, pe DN1, au avut loc aproape 140 de accidente, soldate cu moartea a 37 de oameni.
Până în prezent au fost demarate două proceduri de achiziţie publică - licitaţie deschisă, care au fost anulate şi nu au putut fi finalizate prin încheierea unor contracte de achiziţie, transport şi montaj parapete din cauza ofertelor depuse de societăţile comerciale participante la licitaţie care nu au fost întocmite în conformitate cu cerinţele documentaţiei de atribuire