Un depozit de mobilă a fost mistuit de flăcări
Un depozit din Capitală a ars ca o torţă azi noapte. 13 echipaje de pompieri au fost trimise să se lupte cu flăcările imense.După o oră au reuşit să stingă focul, dar o treime din depozit s-a făcut scrum.
De Redactia Observator la 15.12.2013, 11:31Limbi de foc s-au înălţat până la cer deasupra unui depozit de materiale de construcţie şi mobilă din Bucureşti.
La sosirea echipajelor de pomperi, la faţa locului s-a constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă şi cu degajări mari de fum pe o suprafaţă de aproximativ opt sute de metri pătraţi.
Intervenţia pompierillor a fost una extrem de dificilă.
Lupta cu flăcările a durat mai bine de o oră.
Exista pericol de propagare la un magazin comercial, aflat in vecintatea acestui depozit.
Am acţionat pentru limitarea pagubelor şi protejarea vecinătăţilor.
Din cei trei mii de metri pătraţi ai depozitului, o mie s-au făcut scrum. Din fericire, nimeni n-a fost rănit.
Pompierii vor stabili în zilele următoare cauzele incendiului.