Un șofer din Dâmboviţa, la un pas să-şi ucidă trei prieteni
Din cauza alcoolului un tânăr din Dâmboviţa a fost la un pas să-şi ucidă trei prieteni. Maşina în care erau a trecut prin gardul unei gospodării şi apoi s-a oprit într-un copac
De Redactia Observator la 11.05.2015, 08:03Din cauza alcoolului un tânăr din Dâmboviţa a fost la un pas să-şi ucidă trei prieteni. Maşina în care erau a trecut prin gardul unei gospodării şi apoi s-a oprit într-un copac
Bucăţi întregi din maşina în care erau cei patru tineri au fost aruncate la zeci de metri depărtare. În iarbă au găsit pompierii şi motorul autoturismului.
Maşina scăpată de sub control a lovit gardul acestei femei, iar apoi s-a oprit într-un pom. Martorii s-au temut că tinerii din maşină şi-au pierdut viaţa, dar aceştia au scăpat ca prin minune.
Trei victime au fost încarcerate. A fost nevoie să descarcerăm aceste persoane. Una a ieşit singură din autoturism. Doar şoferul care era să-şi ucidă amicii. Pe el salvatorii l-au găsit lângă maşina distrusă.
Cei trei prieteni care-l însoţeau sunt în stare gravă. Vor supravieţui, spun medicii, dar vor sta o bună perioadă internaţi.
Tânărul de la volan avea o alcolemie de 0,63 aşa că s-a ales cu un dosar penal.