Antena LIVE

Curs valutar

Șofer de TIR care transporta 41 de imigranți, prins când încerca să îi treacă granița ilegal în Ungaria

Un număr de 41 de cetăţeni străini care intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, din judeţul Arad, au fost găsiţi, luni, de către poliţiştii de frontieră, ascunşi într-un TIR cu detergent, notează Agerpres.

De la 04.07.2022, 12:28
WhatsApp
Vameșii au descoperit în camion 41 de cetățeni străini care încercau să treacă ilegal în Ungaria. Poliția de Frontieră

"În data de 4 iulie, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român cu vârsta de 31 de ani. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, detergent, pe ruta România-Italia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit al mijlocului de transport în urma căruia poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, patruzeci şi unu de cetăţeni străini", se arată într-un comunicat de presă transmis luni de reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea.

Potrivit sursei citate, persoanele conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări sunt cetăţeni din Pakistan, India, Nepal şi Bangladesh şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024