Antena LIVE

Unde să mergi de 1 mai în România. 6 destinaţii mai puţin aglomerate

Dacă staţiunele cele mai cunoscute de pe litoralul Mării Negre sau de pe Valea Prahovei ţi se par destul de aglomerate de 1 Mai, iar marile orașe nu îți fac deloc cu ochiul, poţi opta pentru alte locuri mai puţin aglomerate. 

De la 31.03.2023, 19:18
Unde să mergi de 1 mai în România Shutterstock

România încă te mai poate surprinde, pentru că ascunde locuri de-a dreptul fabuloase, care sunt totodată ferite de ochii mulțimilor de turiști. Iată ce destinaţii poţi alege pentru minivacanţa de 1 Mai. 

Unde poţi să mergi de 1 Mai în România ca să eviţi aglomeraţia

Cheile Zărneștiului (județul Brașov)

Cunoscute și drept Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Zărneștiului se numără printre atracțiile de neratat din apropierea orașului Brașov, un defileu care se remarcă prin arhitectura stâncilor, dar și prin temperatura plăcută de-aici, o răcoare care se menține inclusiv pe timp de vară. Prin urmare, dacă îți dorești să petreci câteva clipe de relaxare în natură, ia în calcul această destinație. Peisajele sale arată spectaculos indiferent de anotimp.

Pe acelaşi subiect

Accesul în canion se face din satul Peștera sau din orașul Zărnești, zona făcând parte din Parcul Național Piatra Craiului. Iar dacă ajungi acolo de 1 Mai, merită să bifezi și câteva obiective din împrejurimi: platoul Măgura, rezervația de urși Libearty, peșterile din Prăpăstiile Zărneștiului, dar și Cheile Dâmbovicioarei. 

Gura Portiței (județul Tulcea)

În cazul în care vrei să încerci o destinație total diferită de clasicele stațiuni de pe litoral, poţi opta pentru Gura Portiței, un vechi sat pescăresc, aflat pe o fâșie de nisip între Marea Neagră și Lacul Golovița. 

Odată ce ajungi aici, îți vei da seama rapid că zona este un mix fascinant între o localitate în care găsești toate serviciile de care ai nevoie într-o vacanță și un loc sălbatic, asupra căruia turismul nu și-a pus amprenta.

De asemenea, Gura Portiței este stațiunea unde marea se întâlnește cu natura Deltei Dunării, rezultatul fiind un peisaj armonios, care pur și simplu îți taie răsuflarea. Pentru a ajunge aici, ai la dispoziție mai multe trasee, însă, de regulă, varianta pe care o preferă majoritatea este cea cu barca (pe care o poți lua din comuna Jurilovca). 

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei

Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este situat în Sud – Estul României și ocupă un segment de 62 de km din Cursul Inferior al Dunării, între podul rutier Giurgeni-Vadu Oii (km 237, pe Dunăre, în amonte) și municipiul Brăila (km 175 în aval).

Este o zonă umedă de importanță internațională (declarată în iunie 2001) și din anul 2008 a primit statutul de Sit Natura 2000 atât ca Sit de importanță comunitară cât și ca Arie specială de protecție avifaunistică.

Băile Termale Germisara (Hunedoara)

Băile Termale Romane (Germisara) de la Geoagiu Băi au o vechime de circa două milenii, iar în Antichitate, locul era o aşezare luxoasă, destinată celor bogaţi.  Atât pentru istorie, dar mai ales pentru apa de calitate, zeci de mii de români ajung anual în staţiunea Geoagiu-Băi. Pe lângă Băile Termale turiștii mai pot vizita în stațiune și Cascada Clocota și Grota Haiducilor.

Thermae „Germisara” sau băile termale romane din Stațiunea Geoagiu-Băi se păstrează aproape în aceeași formă ca și în Antichitate, fiind construite într-un promontoriu circular cu diametrul de 90-95 m, chiar în centrul stațiunii.

Băile au funcționat în două faze (Germisara și ulterior Termele Dodonei). În anul 1935, la săparea primelor bazine moderne, au fost dezgropate statuile reprezentându-i pe Esculap (Aesculap) și Egeea (Hygeea), care stau mărturie vieții intense din acele timpuri.

Printre multele artefacte (șapte plăcuțe votive din aur) și obiecte de uz cotidian din acea epocă s-au mai găsit și dovezi care atestau prezența unui templu dedicat Nymphaelor, precum și depuneri de altare, statui, monede și obiecte din metal prețios.

Răpa Roşie (Alba)

Râpa Roșie este o arie protejată (rezervație geologică și floristică) de interes național ce corespunde categoriei a III IUCN (24 ha), cu o suprafață de 10 ha, situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al orașului Sebeș, la cca 4 km nord de acesta.

Rezervația complexă Râpa Roșie cuprinde formațiuni specifice de eroziune și șiroire care dau peisajului un aspect impozant, precum și o floră particulară, cu multe elemente rare și endemice. Are o suprafață de circa 10 ha și este situată în extremitatea sud-vestică a Podișului Secașelor, pe malul drept al Secașului Mare, la circa 4 km de orașul Sebeș. Vizibilă de la mare distanță, Râpa Roșie se întinde pe o lungime de 800 m și are înălțimi ce variază între 50 și 425 m (300 - 425 m altitudine absolută).

Un perete imens, aproape vertical, cu aspectul unei orgi uriașe, lasă impresia unui monument ancestral ruinat. Ciudatele coloane și piramide etajate, separate de ravene, formează un microrelief pe care geografii îl numesc „badlands” (pământuri rele). Termenul, de origine engleză, a fost folosit pentru prima dată în Dakota de Sud (Statele Unite), unde acest relief este bine dezvoltat.

Formațiunea s-a format prin eroziunea produsă de un torent în depozitele sedimentare de vârstă miocen inferioară (după unii geologi, oligocenă) constituite cu precădere din alternanțe de argile roșii cu gresii cenușii și roșii, ce se dezagregă ușor în nisipuri. Apar, de asemenea, intercalații de microconglomerate, care în urma spălării liantului argilos se transformă în pietrișuri și argile, ce se acumulează la baza versantului.

Apele de șiroire au săpat cute adânci, dând naștere unor superbe coloane numite ,„piramide coafate”. La baza versantului, torenții au clădit conuri de dejecție, care își modifică aspectul și dimensiunile în urma ploilor mai abundente. Datorită pantei mari și a lipsei vegetației, apa de șiroire, prăbușirile și alunecările au creat un relief aparte, reprezentat prin turnuri, coloane, obeliscuri, contraforturi și piramide de pământ, care împreună cu culoarea roșie și violacee îi dau un aspect impresionant.

Valea Zmeilor (Sălaj)

Grădina Zmeilor este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic, floristic, faunistic și peisagistic), situată în comuna Bălan, din județul Sălaj. Aria naturală protejată se află în partea central-estică a județului Sălaj, la 10 km. distanță față de orașul Jibou, în bazinul Almașului, pe teritoriul vestic al satului Gâlgău Almașului, în imediata apropiere a drumului național DN1H care leagă municipiul Zalău de Jibou.

Ți-a plăcut acest articol?

unde sa mergi de 1 mai in romania
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Cum se bate frișca din smântână naturală. Sfaturi și trucuri utile
Hello taste
Publicat 19.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Surse de vitamina D pentru vegetarieni. De ce pot fi incluse în dietă
Medicool
Publicat 19.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024