Update / Agresorul din Centrul Vechi al Capitalei, repatriat
Bărbatul care a scos cuţitul şi a lovit de şapte ori un tânăr, în Centrul Vechi al capitalei, a ajuns în cătuşe în ţară. La aproape două luni de când a fost surprins de camerele de supraveghere într-un asalt sălbatic asupra victimei sale
De Redactia Observator la 10.07.2015, 08:14Bărbatul care a scos cuţitul şi a lovit de şapte ori un tânăr, în Centrul Vechi al capitalei, a ajuns în cătuşe în ţară. La aproape două luni de când a fost surprins de camerele de supraveghere într-un asalt sălbatic asupra victimei sale
A fost legitimă apărare, o spune fără niciun fel de remuşcare cel care a scos cuţitul şi a atacat în Centrul Vechi. S-a apărat cu şapte lovituri de cuţit, în abdomenul celui care i-a stat în cale.
El şi prietenul lui au atacat un necunoscut după ce una dintre femeile care îi însoţeau s-a simţit privită cu insistenţă. Urmele de pe trupul tânărului stau însă mărturie pentru chinul pe care l-a îndurat.
Bărbatul a fost prins în iunie când încerca să plece într-o cursă de pe Aeroportul din Madrid. Prietenul lui, cel care i-a împărţit pumni şi picioare tânărului căzut la pământ, se predase la trei zile după atac, după ce l-au cuprins regretele.
Regretele nu îi vor scăpa însă pe cei doi de pedeapsă.
Atacatorii ar putea să stea mai bine de 10 ani după gratii pentru tentativă la omor.