UPDATE / Descinderi la Spitalul de Arși din Capitală
Vedete şi medici de renume sunt implicaţi într-un scandal exploziv! Ar fi transformat Spitalul de Arşi din Bucureşti în clinică pentru operaţii estetice. Doctorii ar fi minţit, în acte, că operează bolnavi.
De Redactia Observator la 25.04.2014, 20:24Ar fi fost de fapt intervenţii estetice operate pe banii statului. Implanturi mamare, rinoplastii şi liposucţii. Cu noaptea-n cap, mascaţii au descins la spital şi acasă la medici şi pacienţii lor. Şi au găsit averi: PESTE 170 DE MII DE EURO doar la unul dintre ei. Cinci doctori au fost reţinuţi, nouă pacienţi, puşi sub învinuire.
S-a operat la nas. O operaţie de înfrumuseţare. Nu de nevoie, deşi a avut loc la Spitalul de Arşi! Printre bolnavi, cu aparatura statului. Domnişoara se numeşte Priscilla Gutiţă. Este fotomodel. Ca ea, au fost zeci, poate sute de paciente. În reţeaua medicilor de frumuseţe care operau estetic, dar ilegal, spun anchetatorii.
Vitalie Stan. Este chiar managerul Spitalului Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti. Şeful care se află şi pe lista de învinuiţi a procurorilor. Lângă el, au fost percheziţionaţi şi aduşi la audieri alţi 15 medici. De la acelaşi spital.
Este medicul Victor Schwartz. Un doctor cu renume în chirurgia estetică. Şi soţul Roxanei Marinescu, una dintre aparaţiile frecvente în paginile mondene. Soţul ei are şi clinică privată. Dar la stat, ar fi câştigat mai mult, cred anchetatorii.
Era o problemă. De moralitate. Şi, mai ales, de legalitate, arată anchetatorii. Pacienţii cu operaţii estetice erau, de fapt, bolnavi în acte. De pildă, pentru a face o rinoplastie, medicul specialist punea un diagnostic fals, de deviaţie de sept ce afectează grav respiraţia.
Conducerea spitalului trimitea dosarul la casa de asigurări de sănătate. Care n-avea ce să facă şi deconta intervenţia. Şi, aşa, s-ar fi făcut cel puţin 60 de operaţii estetice pe banii statului. Fotomodelul Mădălina Secuianu şi-a pus implanturi mamare. Tot la Spitalul de Arşi. Procurorii nu spun dacă şi ea s-ar fi aflat pe lista de escrocherii medicale.
La stat, implanturile mamare erau mai ieftine. În loc de 4.000 de euro, cât costă într-o clinică privată, pacientele plăteau în jur de 2000 - 2.500 de euro. Prin medic, banii consideraţi mită de anchetatori, ajungeau şi la asistente, şi chiar la cei din conducerea spitalului. Iar, la final de lună, cadrele medicale ajungeau să aibă un venit lunar şi de 20 de mii de euro.
Despre spitalul transformat în clinica vedetelor, Observatorul a făcut o anchetă încă de acum două săptămâni. Acum, însă, e anchetă penală. Pentru rinoplastie, spun surse din anchetă, medicii ar fi operat la stat şi cu o mie de euro, faţă de 3.000 de euro, cât costă la privat. O liposucţie abdominală ar fi costat 3200 de euro, iar vaginoplastiile în jur de 500 de euro, aproape la jumătate faţă de preţul pieţei.
Mara Bănica s-a aflat şi ea printre cliente. În mod cinstit, spune ea. În urmă cu câteva luni, şi Anda Adam făcea valuri în presă. După ce s-ar fi aflat că a plătit ieftin pentru implanturile mamare, la spitalul de stat. Dacă se va dovedi că şi-a "reparat" sânii pe banii statului, ar putea fi anchetată penal. Procurorii şi poliţiştii le-au pus deja cătuşe unor medici care operau mofturi pe banii statului