Antena LIVE

Curs valutar

Veşti bune de la Braşov! Tinerii internaţi cu suspiciune de meningită vor pleca acasă

Cei 19 tineri internaţi în spital cu suspiciune de meningită după ce un băiat de 17 ani, prieten cu aceştia, a murit săptămâna trecută din cauza bolii, se simt bine şi urmează să fie externaţi. În cazul unuia dintre elevi a fost confirmată meningita bacteriană, iar pentru alţi patru sunt aşteptate rezultatele, probabilitatea de contractare a bolii fiind ridicată. Cei 19 pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov au vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani. Potrivit managerului spitalului, Ramona Ionescu, pacienţii se află sub tratament şi se simt bine, urmând să fie externaţi zilele următoare. Dintre cei 19 pacienţi, la un tânăr din Târlungeni a fost confirmată boala în urma unui test rapid, iar la alţi patru, apropiaţi ai tânărului decedat, se aşteaptă rezultatele, probabilitatea de infecţie fiind ridicată. Tuturor pacienţilor internaţi li s-a recoltat lichid cefalo-rahidian pentru confirmarea sau infirmarea infecţiei bacteriene, iar unde a fost cazul s-au făcut şi puncţii lombare. În ultimele două zile, niciun pacient nu s-a mai prezentat la spital. În total, au fost consultate 200 de persoane care au intrat în contact cu băiatul de 17 ani diagnosticat cu meningită bacteriană şi care a murit joi la Spitalul de Pediatrie din Braşov. De asemenea, s-au făcut dezinfecţii la Spitalul de Pediatrie, unde a decedat tânărul de 17 ani, dar şi la şcolile unde învăţau tinerii care au ajuns la spital, respectiv Liceul Silvic din Braşov, Colegiul Naţional Meşotă şi Şcoala Generală din Tărlungeni. Adolescentul care a decedat avea 17 ani şi era din Tărlungeni. În urmă cu o săptămână, el participase împreună cu prietenii la o petrecere de majorat la Purcăreni, după care s-a îmbolnăvit. El a ajuns la spitalul de Pediatrie din Braşmiercuri seara şi în câteva ore s-a stins. Potrivit medicilor boala a avut o evoluţie fulminantă. Trupul tânărul a fost dus la Medicina Legală pentru autopsie.

De la 20.06.2017, 11:23
WhatsApp

Cei 19 tineri internaţi în spital cu suspiciune de meningită după ce un băiat de 17 ani, prieten cu aceştia, a murit săptămâna trecută din cauza bolii, se simt bine şi urmează să fie externaţi. În cazul unuia dintre elevi a fost confirmată meningita bacteriană, iar pentru alţi patru sunt aşteptate rezultatele, probabilitatea de contractare a bolii fiind ridicată.

Cei 19 pacienţi internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov au vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani. 

Potrivit managerului spitalului, Ramona Ionescu, pacienţii se află sub tratament şi se simt bine, urmând să fie externaţi zilele următoare.

Dintre cei 19 pacienţi, la un tânăr din Târlungeni a fost confirmată boala în urma unui test rapid, iar la alţi patru, apropiaţi ai tânărului decedat, se aşteaptă rezultatele, probabilitatea de infecţie fiind ridicată.

Pe acelaşi subiect

Tuturor pacienţilor internaţi li s-a recoltat lichid cefalo-rahidian pentru confirmarea sau infirmarea infecţiei bacteriene, iar unde a fost cazul s-au făcut şi puncţii lombare.

În ultimele două zile, niciun pacient nu s-a mai prezentat la spital. În total, au fost consultate 200 de persoane care au intrat în contact cu băiatul de 17 ani diagnosticat cu meningită bacteriană şi care a murit joi la Spitalul de Pediatrie din Braşov.

De asemenea, s-au făcut dezinfecţii la Spitalul de Pediatrie, unde a decedat tânărul de 17 ani, dar şi la şcolile unde învăţau tinerii care au ajuns la spital, respectiv Liceul Silvic din Braşov, Colegiul Naţional Meşotă şi Şcoala Generală din Tărlungeni.

Adolescentul care a decedat avea 17 ani şi era din Tărlungeni. În urmă cu o săptămână, el participase împreună cu prietenii la o petrecere de majorat la Purcăreni, după care s-a îmbolnăvit. El a ajuns la spitalul de Pediatrie din Braşmiercuri seara şi în câteva ore s-a stins. Potrivit medicilor boala a avut o evoluţie fulminantă. Trupul tânărul a fost dus la Medicina Legală pentru autopsie. 

Sursă: news.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

brasov meningita deces suspiciune analize
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025