Cele mai savuroase vinuri din Ardeal pot fi degustate la festivalul de la Cluj-Napoca
Pentru că e aproape toamnă şi e vremea strugurilor, dar mai ales a vinului, iubitorii acestei licori şi-au dat întâlnire la Cluj Napoca. Sute de producători locali şi meşteşugari tradiţionali şi-au expus preparatele în parcul central din oraş şi aşteaptă oaspeţi până duminică.
De Redactia Observator la 31.08.2018, 11:07Pentru că e aproape toamnă şi e vremea strugurilor, dar mai ales a vinului, iubitorii acestei licori şi-au dat întâlnire la Cluj Napoca. Sute de producători locali şi meşteşugari tradiţionali şi-au expus preparatele în parcul central din oraş şi aşteaptă oaspeţi până duminică. Cum puteţi recunoaşte un vin bun, spre exemplu, sau cum puteţi asocia cel mai bine mâncarea cu licoarea bahică, veţi afla dacă veţi trece pragul festivalului.
Este spectacol de gusturi şi tradiţii în aceste zile în inima Ardealului. Zeci de producători şi artişti populari şi-au dat întâlnire în Parcul Central din Cluj Napoca, unde vedeta momentului este vinul.
Rose, alb, roşu. Dulce, demidulce, demisec sau sec. De toate se găsesc la târg. Depinde doar de gusturi.
Andreea a venit împreună cu prietenii ei. Preferă vinul altor tipuri de băutură, atunci când merg la petreceri, aşa că e hotărâtă să ceară o părere avizată.
Nu veţi găsi doar vin, însă, zilele acestea în Parcul Central din Cluj-Napoca. Mai mulţi meşteri populari şi-au expus acolo costumele brodate cu migală şi multă îndemânare.
Accesul la evenimentele în aer liber este gratuit, dar pentru degustare un pahar de vin costa 5 lei. Festivalul ţine până duminică.