Adrian Mutu, prezentat oficial ca noul antrenor al echipei CFR Cluj. Fostul fotbalist i-a luat locul lui Andrea Mandorlini
Adrian Mutu a devenit oficial noul antrenor principal al clubului de fotbal CFR Cluj. Fostul fotbalist i-a luat locul lui Andrea Mandorlini, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 24.01.2024, 16:00"Performanţa întâlneşte experienţa, iar dorinţele comune se transformă într-un ţel de neclintit! Începem un nou capitol în care îl vom avea pe banca tehnică pe unul dintre cei mai mari fotbalişti pe care i-a avut România. Începând de astăzi, Gruia va deveni 'acasă' pentru Adrian Mutu, noul antrenor al echipei noastre", informează CFR Cluj într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial.
Adi Mutu îi ia locul lui Andrea Mandorlini
Gruparea ardeleană menţionează că obiectivele echipei rămân aceleaşi.
"Cu experienţa acumulată atât ca fost mare jucător, cât şi ca tehnician, alături de performanţele categorice ale echipei noastre din ultimii ani, pornim la un drum nou, dar cu aceleaşi obiective! Îţi urăm bun venit, Adrian, şi cât mai multe reuşite alături de CFR Cluj", se mai arată în comunicatul citat.
- Horaţiu Moldovan a semnat cu Atletico Madrid. Contract pe 3 ani şi jumătate pentru fostul portar al Rapidului
- Rapid și-a găsit portar nou. Marian Aioani, transferat de la Farul Constanța după plecarea lui Horațiu Moldovan
- Luigi "Gigi" Riva, cel mai bun marcator al naţionalei Italiei, a murit la 79 de ani
Mutu a antrenat ultima oară formaţia azeră Neftci Baku între 11 iulie şi 24 decembrie 2023. Anterior, el a mai condus echipa U21 a clubului Al Wahda (Emiratele Arabe Unite), FC Voluntari, selecţionata Under-21 a României, FCU Craiova 1948 şi FC Rapid.
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunţat, miercuri, pe pagina oficială de Facebook, rezilierea pe cale amiabilă a contractului antrenorului Andrea Mandorlini. Revenit în Gruia după aproape 13 ani, pe 16 iunie 2023, tehnicianul italian a stat pe banca echipei clujene în 27 de partide, perioadă în care a bifat, în toate competiţiile, 11 victorii, 9 egaluri şi 7 înfrângeri.