Analizăm meciul de rugby România - Argentina cu Răzvan Barbu, cel mai bun marcator din Divizia Naţională: "În mod sigur va fi o sărbătoare grandioasă"
Naţionala de rugby a României înfruntă sâmbătă, de la ora 21.00, echipa Argentinei, pe Stadionul Arcul de Triumf, din Bucureşti, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri din istoria modernă a rugbiului românesc.
De Cristi Ioniţă la 01.07.2021, 21:55- România - Argentina se joacă sâmbătă, de la ora 21.00, la Bucureşti, pe Stadionul Arcul de Triumf.
UPDATE, 21.50: Din păcate, reprezentanţii Federaţiei Scoţiene de Rugby au anunţat, joi seara, că meciul România - Scoţia, care ar fi trebuit să se joace pe 10 iulie, la Bucureşti, nu mai are loc. Pe lângă jucătorii scoţieni plecaţi în turneu alături de Leii Britanici, echipa Scoţiei rămasă să pregătească partida cu România a fost lovită de numeroase infectări cu noul coronavirus.
Partida dintre România şi Argentina este aşteptată cu un real interes de toţi iubitorii rugbiului din România, mai ales în condiţiile în care se inaugurează Stadionul Arcul de Triumf, iar iubitorii de rugby au ocazia să revină pe stadion după o lungă pauză cauzată de pandemia de coronavirus.
Echipa României, aflată pe locul 18 mondial, înfruntă o formaţie, Argentina, care se află pe locul 9 mondial, dar care în ultimii ani a obţinut câteva rezultate senzaţionale, totul culminând cu succesul bifat anul trecut în faţa Noii Zeelande, 25-15, acesta fiind primul succes din istorie al "pumelor" împotriva All Blacks.
Argentina a venit la Bucureşti cu tot ce are mai bun, inclusiv superstarurile Pablo Matera şi Nicolas Sanchez, jucători care au avut un aport deosebit de important în victoria obţinută împotriva Noii Zeelande. Asta însă şi pentru că, după meciul de la Bucureşti, naţionala de rugby a Argentinei urmează să se deplaseze la Cardiff, pentru alte două partide test susţinute împotriva Ţării Galilor.
Naţionalele de rugby ale României şi Argentinei s-au întâlnit atât la Cupa Mondială din 2003, cât şi la Cupa Mondială din 2011. De fiecare dată s-au impus "pumele" şi chiar au făcut la scor, 50-3, respectiv 43-8.
Disputarea meciului dintre România şi Argentina pe noul stadion Arcul de Triumf a stat în dubii până în ultima clipă, în special din cauza organizării la Bucureşti a unor partide din cadrul Euro 2020, Campionatului European de fotbal. În cele din urmă, reprezentanţii Federaţiei Române de Rugby au obţinut acordul de a organiza meciul pe noua arenă, astfel că sâmbătă seara, de la ora 21.00, ne aşteaptă un spectacol de zile mari, iar interesul generat de acest meci este dat şi de faptul că deja s-au vândut mii de bilete, urmând ca la partidă să ajungă inclusiv susţinători ai rugbiului din Constanţa, Năvodari, Suceaca, Gura Humorului, Iaşi, Timişoara, Cluj sau Baia Mare.
Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un asemenea meci pentru comunitatea de rugbişti din România şi nu numai am apelat la Răzvan Barbu, actual jucător al formaţiei Ştiinţa Petroşani, cel mai bun marcator de puncte din Divizia Naţională şi internaţional român de sevens, respectiv jucător cu selecţii în naţionala de rugby în 7 a României.
- Răzvan, România - Argentina pe noul stadion Arcul de Triumf. Cum sună un asemenea meci?
- Nu vreau să fiu răutăcios sau nu ştiu cum, dar sună a sărbătoare. În mod sigur va fi o sărbătoare mare, grandioasă, pentru întreaga comunitate de rugbişti din România, mai ales după atâta timp în care rugbiul a fost pus la colț și la propriu și la figurat.
- Crezi că este mai bine că se joacă pe Arcul de Triumf în loc de Stadionul Dinamo? Poate pe Dinamo veneau mai mulţi spectatori.
- Singura casă reală a rugbiului românesc este ARCUL DE TRIUMF, asta o știm cu toții şi poţi să o scrii chiar şi cu litere mari. Tind să cred că va fi multă lume la meci mai ales că românilor le place ideea de "nou", iar după cum ştim stadionul este unul nou, deci ar putea atrage multă lume.
- La ce să ne aşteptăm de la un asemenea meci? Poate România să pună probleme unui adversar de top?
- Cu siguranţă plecăm cu a doua șansă, dar nu trebuie să intrăm pe teren deja învinși. Rugbiul se joacă pe teren şi cred că o să facem o figură frumoasă. Pentru cei mai mulţi dintre băieţi poate fi o şansă unică să înfrunte un asemenea adversar.
- Ţi-ai fi dorit să faci parte din lotul României care pregăteşte inaugurarea Stadionului Arcul de Triumf cu un asemenea meci? Ce mesaj ai transmite băieţilor de pe margine?
- Cu siguranţă am un nod în gât, să spun aşa, şi mă gândesc că poate, în anumite circumstanţe, aş fi putut face şi eu parte din lotul României, dar cred că fiecare jucător român de rugby se gândeşte la aşa ceva, înainte de un asemenea meci. Totuşi, sunt conştient că jucătorii care reprezintă acum România sunt cei mai buni din ţară pe posturile lor şi merită să facă parte din lotul respectiv. Ce aş putea să urez eu băieţilor? Să aibă încredere în ei şi să facă un meci frumos că toată ţara îi urmăreşte, de pe stadion sau la televizor. HAI ROMÂNIA!!!
- Să ne aşteptăm ca Argentina să folosească formula standard sau crezi că îşi menajează numele grele pentru dubla cu Ţara Galilor?
- Nu, nici pomeneală de aşa ceva. Sunt convins că Argentina trimite tot ce are mai bun şi mai în formă la ora actuală. Pe de o parte pentru că îşi pot face încălzire pentru cele două meciuri pe care le au de jucat cu Ţara Galilor, iar pe de altă parte e chestie de respect. Ei şi, în general, echipele de top îşi respectă adversarii indiferent de nume şi de poziţia ocupată în clasamentul mondial. Şi cum spun "îşi respectă" mă gândesc tocmai la ideea că folosesc tot ce au mai bun la momentul respectiv.
- Ce înseamnă pentru rugbiul din România venirea la Bucureşti a unor jucători de top precum Pablo Matera sau Nicolas Sanchez? Putem spera ca o astfel de situaţie să ducă la o revitalizare a rugbiului din România?
- Nu ştiu dacă există o motivare mai mare pentru rugbiul românesc. Ai tot ce îşi doreşti: adversar de top, jucători de clasă mondială, stadion nou. Într-adevăr, poate fi momentul din care să ne axăm din nou pe rugby, în special pentru că istoria şi tradiţia ne obligă.
- Anul trecut, Argentina a obţinut prima victorie din istorie împotriva Noii Zeelande. Ce ar trebui să se întâmple ca şi echipa României să ajungă la un asemenea nivel?
- Din păcate avem nevoie de multe lucruri. În primul rând ne trebuie un plan pentru juniorii care să vină din spate. Dar juniorii ăia să fie antrenaţi de oameni capabili şi care văd şi înţeleg rugbiul modern. Avem nevoie de jucători cărora să li se ofere încredere, indiferent că joacă în campionatul intern sau în străinătate. Avem nevoie ca jucătorilor să li se ofere condiţiile necesare pentru ca ei să ştie că pot avea o continuitate în performanţele sportive. Şi mai avem nevoie de multe altele, dar timpul e prea scurt ca să le înşirăm acum pe toate.
- După Argentina urmează meciul cu Scoţia. Poate fi considerat un adversar mai accesibil, mai ales că le lipsesc câţiva jucători importanţi plecaţi în turneu cu selecţionata Leilor Britanici?
- Cu siguranţă meciul cu Scoţia ar putea fi mai accesibil decât meciul cu Argentina, dacă ne uităm pe loturile celor două echipe. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne culcăm pe o ureche. Sunt convins că jucătorii noi din lotul Scoţiei, chemaţi să-i înlocuiască pe cei plecaţi cu Leii Britanici, vor să profite de ocazie şi să dea tot ce au mai bun pentru a mai fi chemaţi la lot şi pe viitor şi de ce nu chiar să emită pretenţii la un post de titular pe termen îndelungat.
- Răzvan, mulţumesc pentru timpul acordat, aş vrea să te rog să mai transmiţi un ultim mesaj înainte de încheiere.
- În primul rând, mulţumesc şi eu frumos pentru invitaţia de a răspunde la aceste întrebări. Vreau să spun că îmi doresc din tot sufletul ca naţionala de rugby a României să redevină ce a fost cândva. Pentru asta cred, în primul rând, că avem nevoie de încredere în rugbiştii din România şi ca aceştia să beneficieze de toate condiţiile necesare astfel încât aceştia să-şi poată valorifica la maxim puterea de muncă. HAI ROMÂNIA!!!