Apare un nou cartonaş în fotbal. Ce reprezintă cartonaşul albastru
Regulamentul fotbalului va introduce în curând cartonaşele albastre, cu care jucătorii care comit faulturi tactice sau protestează împotriva deciziilor arbitrului vor fi eliminaţi zece minute, conform publicaţiei britanice The Telegraph, citată de agenţia EFE, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 09.02.2024, 12:07Această noutate a fost decisă de organismul responsabil cu regulile jocului, IFAB (International Football Association Board), care va începe testarea acestui tip de sancţiune în meciurile din primul eşalon în această vară. Ar fi pentru prima dată când se va introduce un nou cartonaş disciplinar de la aplicarea cartonaşelor galbene şi roşii, la Cupa Mondială din 1970.
Cum va fi eliminat un jucător
Acest nou protocol, care, conform The Telegraph, va fi anunţat astăzi (vineri), va restricţiona cartonaşele albastre la faulturile care întrerup "atacuri promiţătoare" sau la protestele fotbaliştilor. În plus, un jucător va fi eliminat definitiv dacă primeşte două cartonaşe albastre sau unul albastru şi unul galben şi invers.
Pentru a permite noilor regulamente să capete amploare, iniţial meciurile la cel mai înalt nivel vor fi excluse de la această regulă, deşi Federaţia engleză doreşte implementarea la partidele de Cupă (masculină şi feminină) din sezonul viitor.
- Liga Naţiunilor, faza grupelor. România va întâlni Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar. Tricolorii sunt în...
- Suspendarea Simonei Halep ar putea fi redusă. Mouratoglou şi echipa sa şi-au asumat răspunderea pentru...
- Aleksander Ceferin, preşedintele UEFA, şi-a anunţat retragerea din funcţie în 2027
De asemenea, noile cartonaşe nu vor fi folosite la EURO 2024 din Germania şi nici în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. În schimb, preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat, recent, pentru The Telegraph, că este total împotriva acestei inovaţii, considerând că "nu mai este vorba de fotbal".
Mai mult, potrivit aceleiaşi publicaţii, IFAB ar mai fi aprobat ca doar căpitanii de echipă să poată vorbi cu arbitrii, aşa cum este în rugby. Responsabilii IFAB consideră că atitudinea fotbaliştilor este "un cancer care ucide fotbalul" şi de aceea au decis să intervină pentru a stopa faulturile care împiedică oportunităţile de gol, dar care nu îndeplinesc condiţiile de fi sancţionate cu cartonaş roşu.