Containerele în care sunt cazați suporterii la Cupa Mondială din Qatar. Costa 200 de dolari pe noapte
Organizatorii Cupei Mondiale din Qtar au anunțat că mai sunt sute de camere disponibile pentru fanii fotbalului, în ciuda temerilor că micul stat din Gold va fi inundat de suporteri pe perioada competiției, transmite RTE.
De Redactia Observator la 11.11.2022, 18:48Mai sunt cel puțin 25.000 de camere libere chiar în cele mai interesante zile ale Cupei Mondiale, între 24 și 28 noiembrie, a precizat un director din cadrul comitetului de organizare, Omar Al-Jaber. Întrebat dacă sunt temeri privind lipsa camerelor de hotel, Jaber a spus: "Acesta nu este un mesaj corect. Avem destule locuri de cazare și oameni care pot veni să se bucure de turneu și să aleagă unde vor să stea".
Mulți suporteri și-au rezervat dej noile "sate" ieftine ale muncitorilor implicați în eforturile de construcție, însă unii au ales și complexele uriașe din zonele semi-deșertice din apropiere de Doha. Complexul Barwa Barahat Al Janoub, de exemplu, construit pentru muncitorii migranți, poate acomoda până la 11.000 de fani pentru suma modică de 40 de dolari pe noapte. Însă nici condițiile nu sunt grozave: un pat de fier și o bucătărie la comun. Mai sunt și 6.000 de containere de șase metri lungime, cu aer condiționat și două paturi, însă prețul este ceva mai mare - 200 de dolari pe noapte.
Criticat pentru modul în care gestionează drepturile civile, Qatarul a precizat că 2.9 milioane dintre cele 3.1 milioane de bilete au fost vândute.
Cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie: Qatar a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari
Cu opt zile înainte să înceapă Campionatul Mondial De Fotbal din Qatar, aeroportul din capitala Doha a deschis un nou terminal cu care vrea să mai închidă gura criticilor. O adevărată junglă a fost plantată sub acoperişurile de sticlă, iar o cascadă cade de la aproape 600 de metri înălţime.
Qatar a fost criticat dur pentru că a impus un regim de lucru sclavagist muncitorilor străini chemaţi să ridice stadioane. Emirul le-a ignorat şi s-a concentrat pe superlativ. A cheltuit peste 200 de miliarde de dolari ca să organizeze cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie.
Fiecare stadion are un design unic şi cel puţin 40.000 de locuri
Aeroportul extins din Doha arată ca o grădină tropicală prin care poţi să rătăceşti ore în şir. 300 de copaci și peste 25.000 de plante aduse din păduri din întreaga lume se întind pe şase mii de metri pătraţi. Partea practică spune că noua aerogară va putea primi aproape 60 de milioane de pasageri. De la aeroport, suporterii veniţi la Campionatul Mondial de Fotbal vor fi duşi cu autobuzele la hoteluri. Străinii vor călători prin deşert până la complexul special amenajat pentru ei. În contrast cu opulenţa aeroportului, cazarea este.în containere individuale. 6.000 de astfel de „camere“ au fost amenajate pentru a găzdui una sau două persoane, cu toate facilităţile.
"După apartament și vile, complexul dedicat fanilor, reprezintă în jur de 24% din totalul rezervărilor", a declarat Omar al Jaber, şef de cazare. Complexul de containere din deşert se întinde pe 3 kilometri pătraţi. Turiştii cazaţi acolo au la dispoziţie un restaurant şi un magazin doar pentru ei. Containerele au primit în Qatar diverse utilizări. Unul dintre cele opt stadioane construite special pentru Cupa Mondială este compus din 974 de recipiente. Ideea a fost să poată fi demontat și reasamblat în altă parte la sfârşitul campionatului. Fiecare arenă are un design unic şi cel puţin 40.000 de locuri.
"A fost o decizie logică să proiectăm un stadion în stilul Gahfiya, deoarece terenul de fotbal are nevoie de protecţie, de umbră, dar şi de o anume identitate. Pălăria acoperă şi protejează capul, deci a fost logic să avem un astfel de stadion", a declarat Ibrahim M. Jaidah, arhitect stadion Al Thumama. În ciuda aspectului inovator cu care primeşte fotbaliştii şi suporterii, Qatar se arată a fi un stat poliţienesc. Autorităţile au anunţat că reporterii din străinătate nu au voie să să intervieveze localnici în casele lor.