Cum pot reveni fanii în tribune la meciurile din Liga 1. Reguli stabilite de LPF, pentru echipe şi suporteri
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat pe site-ul oficial un plan pentru pentru întoarcerea fanilor pe stadioanele din Liga 1. Tipărirea de bilete personalizate şi distanţa de minimum 2 metri între suporteri sunt câteva dintre măsurile aflate în planul elaborat de LPF.
De Veronica Micu la 09.02.2021, 15:02- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
- Oficialii LPF prezentat un set de reguli pe care echipele și suporterii trebuie să le respecte pentru a putea fi prezenți la meciurile de Liga 1.
LPF a elaborat, în baza documentaţiei UEFA, un set minim de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cluburi şi autorităţi pentru ca fanii fotbalului din România să se poată întoarce, în condiţii de siguranţă, în tribunele stadioanelor care găzduiesc meciuri din cadrul Campionatului Naţional Casa Liga 1.
Accesul spectatorilor pe stadion la partidele de fotbal programate în cadrul competiției oficiale va fi permis cu respectarea următoarelor condiții:
1. Adoptarea de măsuri sanitare și de igienă;
2. Numărul spectatorilor va respecta limita maximă de spectatori acceptată de autorități.
Fiecare club membru LPF va numi o persoană din cadrul clubului responsabil cu asigurarea măsurilor de igienă asumate, persoana însărcinată cu ducerea la îndeplinire a acestora, orice neajuns sau încălcare urmând a fi comunicată LPF de către observatorul de joc delegat.
Capacitatea stadioanelor și alocarea locurilor
- limita maximă de spectatori pe stadioane va fi stabilită proporțional cu capacitatea și infrastructura acestuia. Aici vor fi luate în considerare condițiile și facilitățile pe care locația le pune la dispoziție.
- prezența spectatorilor în limita a 30% din capacitatea fiecărui stadion.
- zonele de tribună care nu dispun de scaune nu vor fi folosite, toți spectatorii urmând a avea desemnat un loc pe scaun prestabilit, doar în zonele de tribună care permit acest lucru.
- pentru situația în care există zone de tribună fără scaune, acestea nu vor fi luate în considerare la stabilirea procentului de spectatori permiși și nu vor fi folosite în acest sens.
- emiterea biletelor va fi făcută în așa fel încât să asigure distanța necesară între spectatori stabilită de autoritățile competente
- pe durata evenimentelor, obligatoriu vor fi luate măsuri specifice pentru a asigura evitarea la minim a contactelor și respectarea distanțării sociale, așa cum este ea prevăzută în legislația națională.
Măsuri generale de igienă. Obligațiile organizatorului de meci:
- pentru perioada meciului (înainte, în timpul și după meci), să curețe și să dezinfecteze zonele din stadion accesate de spectatori. Aici vor fi incluse locurile stabilite, zona de ospitalitate, zona de catering, zonele destinate reprezentanților media, zonele sanitare, precum și suprafețele și obiectele atinse frecvent de spectatori;
- să instaleze dozatoare pentru soluții dezinfectante în zonele de stadion folosite
- să solicite tuturor reprezentanților implicați în organizarea de meci să poarte masca și să-și dezinfecteze cu regularitate mâinile.
- să comercializeze doar bilete personalizate, bilete ce vor conține informații suplimentare care pot duce la identificarea fiecărui spectator, informații ce vor fi furnizate autorităților sanitare în cazul în care sunt necesare în cadrul unei anchete epidemiologice;
- să asigure distanțarea socială prevăzută de lege;
- să identifice și să marcheze corespunzător locurile necomercializate;
- să asigure accesul spectatorilor cu precauția necesară și cu evitarea intersectării sau apropierii de zonele destinate jucătorilor, staff-urilor tehnice, oficialilor de meci și reprezentanților deținătorilor de drepturi media;
- să securizeze accesul în zonele 1 și 2;
- să asigure respectarea locurilor stabilite și evitarea migrării între locuri/sectoare.
- să asigure măsurarea temperaturii la toți spectatorii ce vor intra în stadion. Pentru evitarea formării de aglomerări, sunt recomandate tehnologiile moderne cum ar fi camerele video cu senzor termic.
- să evite accesul spectatorilor a căror temperatură depășește limita admisă;
- să respecte procedurile legale în situația depistării unor posibile cazuri de spectatori infectați.
- să stabilească planul sanitar și de igienă și să pună îl pună în aplicare, în vederea reducerii la minimum a producerii de aglomerări;
- se va lua în calcul mărirea duratei pentru care este posibil accesul suporterilor în stadion, înainte de începerea partidei de fotbal;
- să stabilească trasee specifice de acces și evacuare, cât și pentru folosirea zonelor ospitaliere și sanitare, identificabile facil prin folosirea semnelor pictografice și a marcajelor pe podele.
- folosirea de postere, instrucțiuni și ghidaje pictografice, inclusiv a anunțurilor periodice de reamintire a obligațiilor impuse de autorități privind folosirea măștilor, folosirea dezinfectanților și păstrarea distanței.
- indicarea numărului maxim de persoane admise în zonele accesate, cum ar fi zonele ospitaliere, toaletele,etc;
- procedura în cazul spectatorilor care prezintă simptome specifice COVID-19. Organizatorilor de meci le este recomandat să aloce un număr suficient de personal care să instruiască spectatorii cu privire la obligațiile ce le revin și măsurile specifice în incinta arenelor sportive.
Folosirea tribunei de către spectatori
- Asigurarea de locuri pe scaune;
- Asigurarea distanței de 1,5 m între scaune;
- Asigurarea purtării măștii și a dezinfectării mâinilor cu regularitate de către staff-ul care deservește zona;
Obligațiile spectatorilor, pentru revenirea pe stadioane
În termenii și condițiile generale pentru vânzarea de bilete, este necesar să fie incluse următoarele cerințe minime către spectatori:
- Spectatorii care prezintă simptome nu trebuie să se prezinte la stadion și sunt obligați să anunțe autoritățile locale competente
- Spectatorii nu trebuie să vină la stadion dacă în ultimele 14 zile au fost testați pozitiv sau au intrat în contact cu persoane testate pozitiv pentru COVID-19
- Spectatorii trebuie să confirme faptul că sunt la curent cu informațiile legate de riscul 1,5 m
- Spectatorii sunt obligați să respecte toate regulile de pe stadioane, incluzând aici
- Supunerea la triajul temperaturii;
- Purtarea măștii care să le acopere nasul și gura pe toată durata pe care acesta o petrece în stadion;
- Păstrarea distanței sociale în stadion
- Respectarea locului alocat
De asemenea, o serie de recomandări vor fi făcute spectatorilor, cu regularitate de către crainicul stadionului, precum:
- Dezinfectarea mâinilor cu regularitate;
- Evitarea aglomerațiilor și formării de grupuri;
- Identificarea și folosirea traseelor indicate de organizator; 1,5 m
Consultaţi întregul document AICI.