Cupa Mondială 2022 din Qatar. Gesturile simple care îi pot trimite pe fani după gratii
Mai sunt doar câteva zile până la începerea Cupei Mondiale. Suporterii care vor să îşi susţină echipele în Qatar, trebuie să ştie care sunt regulile ţării gazdă şi ce îi aşteaptă dacă le încalcă. Fanii nu au voie să aducă băuturi alcoolice sau carne de porc. Nici materialele pentru adulţi sau jucăriile sexuale nu sunt permise.
De Redactia Observator la 15.11.2022, 21:30Prima Cupă Mondială organizată în Orientul Mijlociu vine cu reguli stricte pentru suporteri.
Nimeni nu are voie să înjure, să facă gesturi obscene, dar nici să-şi sărute iubita sau iubitul pe stadion. Băuturile alcoolice pot fi consumate doar în spaţii special amenajate. Cine face excese va fi reţinut până când efectele alcoolului trec. Despre preparate din carne de porc nici nu poate fi vorba.
Mariam bint Ali bin Nasser Al Misnad, ministrul Dezvoltării: Vreau să accentuez faptul că suntem o ţară arabă, musulmană şi că unele dintre cele mai importante calităţi ale noastre sunt generozitatea, ospitalitatea şi modul în care îi facem pe oaspeţi să se simtă bine veniţi.
Bărbaţii nu au voie în pantaloni scurţi
- Cupa Mondială FIFA 2022: Rod Stewart a refuzat o ofertă de un milion de dolari pentru a cânta în Qatar: „Nu era...
- Cupa Mondială 2022 din Qatar. Cea mai scumpă Cupă Mondială din istorie: Qatar a cheltuit peste 200 de miliarde de...
- Containerele în care sunt cazați suporterii la Cupa Mondială din Qatar. Costa 200 de dolari pe noapte
Deşi sunt peste 30 de grade, bărbaţii nu pot intra la mall sau în alte clădiri publice în pantaloni scurţi, iar femeile trebuie să aibă umerii şi picioarele acoperite.
Mariam bint Ali bin Nasser Al Misnad, ministrul Dezvoltării: Îi aşteptăm pe toţi cu drag, dar suntem o ţară care ţine la valorile ei şi la cultura ei.
Nici fotografiatul sau filmatul nu sunt permise în orice loc. Iar cei care nu respectă aceste reguli riscă să fie deportaţi sau trimişi la închisoare.
Jabr Hamoud , purtător de cuvânt poliţie: Toată lumea este bine venită în Qatar. Ce ne dorim, este să arate respect faţă de cultura şi tradiţiile noastre.
Nu numai regulile stricte sunt controversate. De la condiţiile în care au muncit cei care au construit stadioanele, până la suporterii cumpăraţi, Qatar-ul se confruntă cu nenumărate critici. Dua Lipa şi Rod Stewart au refuzat să cânte la ceremonia de deschidere. La polul opus, David Beckham a acceptat să fie imaginea Campionatului Mondial pentru suma de 227 de milioane de dolari.