Antena LIVE

Curs valutar

Dinamo Bucureşti pierde cu FC Argeş şi îşi complică viaţa în Liga I la fotbal

Dinamo Bucureşti a înregistrat un nou pas greşit în Liga I la fotbal, cedând, scor 1-2, în confruntarea cu FC Argeş de luni seara, de pe teren propriu, din etapa a 27-a a campionatului naţional.

De la 16.03.2021, 07:59
WhatsApp
Dinamoviştii nu i-au putut împiedica pe fotbaliştii de la FC Argeş din drumul spre victorie Facebook FC Argeş

Dinamo îşi punea mari speranţe în confruntarea cu FC Argeş pentru obţinerea unui rezultat care să îi permită să stea liniştită în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Dinamo a cedat, 1-2, şi şi-a complicat şi mai mult viaţa în Liga I.

Oaspeţii au deschis scorul în prima repriză, prin Grecu, după o minge venită de la noul star al Ligii I la fotbal, atacantul elveţian Cephas Malele. Vlad Achim a egalat pentru Dinamo, în minutul 70, dar apoi a comis-o, producând un fault în propriul careu şi oferind, astfel, penaltiul din care Malele a marcat golul victoriei argeşene în minutul 85.

Dinamo Bucureşti a ajuns la şapte meciuri consecutive fără victorie în Liga I, iar rezultatul pare că i-a fost fatal antrenorului Ionel Gane, care ar urma să fie înlocuit în funcţie, cel mai probabil cu Gigi Mulţescu. Dinamo Bucureşti este pe locul 14 în Liga I, loc care înseamnă participarea la barajul de rămânere-promovare în Liga I. Totuşi, la intrarea în play-out, prin înjumătăţirea punctelor, Dinamo Bucureşti ar mai avea doar două puncte peste FC Hermannstadt, prima formaţie aflată pe loc retrogradabil direct.

FC Argeş continuă să fie revelaţia anului 2021. Piteştenii au ajuns la cinci victorii în ultimele şapte meciuri şi a urcat pe locul 7 în clasament, la un singur punct de locurile care asigură prezenţa în play-off-ul Ligii I. Mai mult, piteştenii încep să spere chiar la o eventuală participare în cupele europene, în condiţiile în care, prin înjumătăţirea punctelor, ar ajunge la doar patru puncte de Sepsi Sf. Gheorghe, ocupanta locului 4 în clasamentul Ligii I la fotbal.

Sepsi Sf. Gheorghe, victorie cu cântec la FC Botoşani

În penultimul meci al etapei a 27-a a Ligii I la fotbal, Sepsi Sf. Gheorghe s-a impus, scor 2-1, în confruntarea cu FC Botoşani din deplasare. Vaşvari, din penalty, şi Tamaş au punctat pentru Sepsi, în timp ce Camara a înscris golul de onoare al gazdelor. La finalul partidei de la Botoşani, aproape întreaga lume a fotbalului românesc a acuzat în termeni duri prestaţia arbitrului de centru, Andrei Chivulete. Prin victoria de la Botoşani, Sepsi şi-a consolidat locul 4, în timp ce elevii antrenaţi de Marius Croitoru au emoţii în ceea ce priveşte accederea în play-off. 

În etapa a 27-a a Ligii I la fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate: Gaz Metan Mediaş - Universitatea Craiova 0-2, Academica Clinceni - FC Voluntari 0-1, FC Hermannstadt - Viitorul Constanţa 0-0, UTA Arad - FCSB 0-1, Chindia Târgovişte - Astra Giurgiu 0-1, CFR Cluj - Politehnica Iaşi 4-0, FC Botoşani - Sepsi Sf. Gheorghe 1-2, Dinamo Bucureşti - FC Argeş 1-2.

Pentru că naţionalele de seniori şi de tineret ale României joacă meciuri importante la sfârşitul lunii martie, etapa a 28-a a Ligii I la fotbal începe încă de marţi, 16 martie, şi se prelungeşte pe durata a aproape o săptămână. Programul etapei a 28-a a Ligii I la fotbal arată astfel: Universitatea Craiova - UTA Arad (marţi, 16 martie, ora 19.00), Viitorul Constanţa - Chindia Târgovişte (miercuri, 17 martie, ora 17.30), Astra Giurgiu - FC Botoşani (joi, 18 martie, ora 17.00), FC Voluntari - FC Hermannstadt (vineri, 19 martie, ora 17.30), FCSB - CFR Cluj (vineri, 19 martie, ora 20.30), FC Argeş - Academica Clinceni (sâmbătă, 20 martie, ora 19.15), Politehnica Iaşi - Dinamo Bucureşti (sâmbătă, 20 martie, ora 21.30), Sepsi Sf. Gheorghe - Gaz Metan Mediaş (duminică, 21 martie, ora 16.00).

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

dinamo bucuresti fc arges liga i la fotbal cfr cluj fcsb clasament
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024