Final de drum pentru Marius Șumudică la Gaziantep FK. Cum explică turcii decizia de reziliere a contractului
Antrenorul român Marius Şumudică şi-a reziliat, miercuri, contractul cu echipa turcă de fotbal Gaziantep FK, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
De Redactia Observator la 06.03.2024, 15:29''Ca urmare a schimbului reciproc de idei, Marius Şumudică a prezentat ideea că o schimbare de sânge ar fi mai potrivită pentru echipă, având în vedere dragostea şi respectul său pentru clubul nostru şi oraşul nostru, astfel că s-a ajuns la un consens cu consiliul nostru de administraţie în privinţa rezilierii contractului'', se arată în comunicatul clubului, după o întâlnire între tehnician şi conducerea clubului.
Misiune grea la Gaziantep pentru Marius Șumudică
Şumudică preluase echipa pe 6 septembrie 2023, când aceasta ocupa ultimul loc în clasament (20), fără vreun punct.
Gaziantep se află în prezent pe locul 18, cu 28 de puncte din 28 de etape. Ultimele patru clasate retrogradează.
În lotul echipei Gaziantep FK se află patru jucători români, portarul Florin Niţă, mijlocaşii Alexandru Maxim, Deian Sorescu şi atacantul Denis Drăguş, dar şi brazilianul Junior Morais, fost jucător în campionatul României.