Antena LIVE

Formula 1. Aston Martin a prelungit contractul lui Lance Stroll. Câte puncte a obţinut, faţă de Fernando Alonso

Canadianul Lance Stroll va continua să concureze în Formula 1 cu Aston Martin și în 2025 și chiar și după. Echipa de Formula 1, deținută de tatăl pilotului, Lawrence Stroll, a anunțat joi prelungirea contractului său. Antena este casa Formulei 1™ în România pentru următorii 3 ani. Cele 24 de curse ale celui mai spectaculos sezon din istoria legendară a acestui sport vor fi transmise integral de posturile Antena şi platforma AntenaPLAY.

De la 27.06.2024, 15:48
Aston Martin a prelungit contractul lui Lance Stroll Profimedia

Aston Martin, cu sediul în Silverstone, l-a confirmat deja pe dublul campion mondial spaniol Fernando Alonso, acum în vârstă de 42 de ani, pentru următoarele două sezoane, iar prelungirea contractului lui Stroll îi va surprinde doar pe cei care au pus la îndoială motivația acestuia de a continua, scrie Reuters, potrivit Mediafax.

Aston Martin confirmă prelungirea contractului lui Lance Stroll

Alonso l-a depășit în mod constant pe tânărul de 25 de ani, iar în acest sezon a obținut 41 de puncte față de 17 ale coechipierului său în 10 curse. „Sunt super fericit că m-am angajat să rămân cu echipa pentru 2025 și după", a spus Stroll într-o declarație, la Marele Premiu al Austriei.

„Este uimitor să văd cât de departe am ajuns în ultimii cinci ani. Am crescut atât de mult ca echipă și există încă atât de multe perspective."

Pe acelaşi subiect

Totul despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.

Ai sport în AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!

Puteţi urmări sezonul de Formula 1, Formula 2 și Formula 3 pe link-urile de mai jos:

Ți-a plăcut acest articol?

formula 1 aston martin contract
Întrebarea zilei
Mergeţi în vacanţă pe litoralul românesc sau în străinătate?

Pe litoralul românesc

În străinătate

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce a găsit o femeie sub patul iubitului ei. A decis imediat să se despartă de el
Fanatik.ro
Publicat 01.07.2024
Alimentul care îți distruge intestinul. Sute de români îl consumă zilnic
Fanatik.ro
Publicat 01.07.2024
Ziua și criza pe aeroportul Otopeni, care nu mai poate să deservească pasagerii
spotmedia.ro
Publicat 01.07.2024
Pe ce dată vine MEGA-canicula în România. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 01.07.2024
Bacalaureat 2024. Incident șocant în Craiova. Tânără bătută de un coleg...
Adevărul
Publicat 01.07.2024
Replica lui Bogdan de la Ploiești după incidentul cu Florin Salam. Ce s-a...
A1
Publicat 01.07.2024
Horoscopul zilei de 2 iulie 2024. Racii au interes pentru studiu. Află ce se...
CaTine
Publicat 01.07.2024
”Să zică mersi că nu i-au dat ăia două, trei palme”. Florin Salam,...
spynews.ro
Publicat 01.07.2024
Olandezii sunt impresionați de povestea unui „tricolor”: „A lucrat la...
GSP
Publicat 30.06.2024
Cine este Oana Ciolacu, nașa Andei Adam? E cea mai bună prietenă din Vegas a...
Click.ro
Publicat 30.06.2024
Ce se va întâmpla cu AI până în 2045, potrivit experților. Oamenii vor fi...
Useit
Publicat 01.07.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Ce subiecte au picat la Bacalaureat, la limba română
Redacţia.ro
Publicat 01.07.2024
Subiectele la Română la BAC 2024 vor fi publicate în curând pe Libertatea.ro
libertatea.ro
Publicat 01.07.2024
Justin Timberlake a vândut o proprietate la prețul de 8 milioane de dolari....
ZU
Publicat 01.07.2024
Spumă de zmeură fără zahăr, gata în 10 minute. Desert dietetic
Hello taste
Publicat 01.07.2024
Crampe postpartum: tot ce trebuie să știi despre ele
Deparinti
Publicat 01.07.2024
Gata cu folosirea aerului condiționat în mașină. Noua tehnologie...
ziare.com
Publicat 01.07.2024
Alegerea vestimentară a faimoasei Hazar Ergüçlü a ridicat semne de întrebare....
Happy
Publicat 01.07.2024
Analize anuale pentru femei în funcție de vârstă. Ce investigații trebuie să...
Medicool
Publicat 01.07.2024
Rapid i-a arătat uşa! Un fotbalist important, confuz după ce clubul a scăpat...
orangesport.ro
Publicat 19.06.2024