Ianis Hagi, încrezător pentru optimile EURO 2024: "Nu avem frică de nimeni. Vom muri pentru acest tricou"
Jucătorul Ianis Hagi a declarat, miercuri seară, că tricolorii şi-au îndeplinit obiectivul de a ieşi din grupe la Euro 2024, dar şi obiectivul de a scoate lumea în stradă.
De Redactia Observator la 26.06.2024, 22:01"Ne-am îndeplinit primul obiectiv, am ieşit din grupe, am câştigat grupa, aveam şi obiectivul să scoatem lumea în stradă, să-i facem mândri şi cred că am reuşit. Al doilea obiectiv este să terminăm turneul cât mai târziu. Nu avem frică de nimeni, suntem echilibraţi, avem entuziasm şi calitate. Antrenorii şi mentrorii noştri ne ştiu caracteristicele şi mentalitatea, suntem învingători, mereu încercăm să mergem la victorie. Am ridicat ştacheta, dar e greu să o menţinem. Vom da sută la sută pentru naţională, vom muri pentru acest tricou", a declarat Ianis Hagi la Pro TV.
Jucătorul Ianis Hagi, prima declarație dupa meciul cu Slovacia
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc.
Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.