LPF a amânat meciurile echipelor Farul, Sepsi OSK şi FCSB din etapa a 5-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său oficial, că a decis amânarea partidelor echipelor Farul Constanţa, Sepsi OSK şi FCSB, care vor reprezenta România în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, din etapa a 5-a a Superligii, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 04.08.2023, 15:13Astfel, meciurile FC Hermannstadt - FCSB, CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Farul Constanţa - UTA, din etapa a 5-a se vor disputa la date ce vor fi ulterior comunicate. Prin solicitarea de amânare a partidelor, cele trei reprezentante ale României şi-au asumat disputarea acestor meciuri fără jucători care vor fi convocaţi la loturile naţionale.
"Având în vedere:
- rezultatele înregistrate la data de 03.08.2023, în turul al 2-lea al Conference League, de către cele trei cluburi membre ale Ligii Profesioniste de Fotbal (FCV Farul Constanţa, FC FCSB şi ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe), la solicitarea cluburilor
- solicitarea comună a cluburilor membre LPF din data de 04.08.2023, de reprogramare a jocurilor contând pentru etapa a 5-a a Superligii, în datele de 12 şi 13 august şi asumarea disputării jocurilor fără jucători ce vor fi convocaţi la loturile naţionale
- FCSB - CSKA 1948 Sofia 3-2, în Conference League. Vicecampioana României s-a calificat în turul trei
- Adana Demirspor - CFR Cluj 2-1, în Conference League. Ardelenii, eliminaţi din competiţie
- Sepsi OSK – ŢSKA Sofia 4-0, în Conference League. Covăsnenii s-au impus cu 6-0 scor cumulat şi s-au calificat...
- dorinţa Ligii Profesioniste de Fotbal de a sprijini cu tot ce este posibil parcursul cluburilor membre spre calificarea în grupele UEFA Europa Conference League
- discuţiile purtate de reprezentanţii LPF cu reprezentanţii partenerilor de drepturi media,
se decide reprogramarea partidelor contând pentru etapa a 5-a Superliga: FC Hermannstadt - FCSB, CFR 1907 Cluj - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, Farul Constanţa - UTA Arad, la date ce vor fi ulterior comunicate. Felicităm cele trei cluburi pentru performanţa înregistrată până acum în competiţia europeană şi vă asigurăm de întregul nostru sprijin pentru calificarea în grupele UEFA Europa Conference League", se precizează în comunicatul LPF.
În aceste condiţii, programul partidelor etapei a 5-a a Superligii este următorul:
- Vineri, 12 august: FCU Craiova 1948 - FC Voluntari (ora 20:30)
- Sâmbătă, 13 august: Oţelul Galaţi - Universitatea Cluj (ora 18:30), Politehnica Iaşi - Universitatea Craiova (ora 21:30)
- Duminică, 14 august: FC Rapid - Petrolul Ploieşti (ora 21:30)
- Luni, 15 august: Dinamo Bucureşti - FC Botoşani (ora 20:30).