Mircea Lucescu, primele convocări ca selecţioner al naţionalei României după aproape 40 de ani. Lista preliminară a stranierilor pentru meciurile cu Kosovo şi Lituania
După un parcurs onorabil la Euro 2024, naţionala de fotbal a României se pregăteşte pentru un nou sezon de UEFA Nations League, competiţie în care face parte din a treia grupă valorică şi unde a fost repartizată într-o grupă cu Kosovo, Cipru şi Lituania.
De Redactia Observator la 16.08.2024, 14:38Teoretic, România are prima şansă la câştigarea grupei, însă asta nu înseamnă că trebuie să ne vedem învingători dinainte să înceapă competiţia. Toate meciurile din faza grupelor UEFA Nations League se joacă în acest an, câte două în septembrie, octombrie şi noiembrie.
Primele confruntări sunt programate în doar câteva săptămâni, România urmând să joace cu Kosovo la Priştina, vineri, 6 septembrie, de la 21.45, ora României, şi cu Lituania la Bucureşti, luni, 9 septembrie, de la 21.45, ora României.
Iar pentru cele două confruntări, Mircea Lucescu, noul selecţioner al României, a convocat nu mai puţin de 19 jucători care activează în străinătate. Sunt, practic, primele convocări efectuate de Mircea Lucescu la naţionala României după aproape 40 de ani, tehnicianul mai activând ca selecţioner al României în perioada 1981-1986.
Cei 19 stranieri convocaţi pentru dubla cu Kosovo şi Lituania sunt:
PORTARI - Horațiu MOLDOVAN (Atletico Madrid | Spania);
FUNDAȘI - Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia), Adrian RUS (Pisa | Italia), Ionuț NEDELCEARU (Palermo | Italia), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia);
MIJLOCAȘI - Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia), Marius MARIN (Pisa | Italia), Alexandru CICÂLDĂU (Galatasaray | Turcia), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită), Dennis MAN (Parma | Italia), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia), Ianis HAGI (Glasgow Rangers | Scoția), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar);
ATACANȚI - Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia), Daniel PARASCHIV (Oviedo | Spania).
Asta nu înseamnă că toţi cei 19 jucători ar urma să facă parte din lotul final pentru cele două meciuri. Lotul final va fi anunţat undeva spre sfârşitul lunii august, după ce Mircea Lucescu mai urmăreşte la lucru o serie de jucători din campionatul intern.