Antena LIVE

Curs valutar

Video

Nume grele la Campionatul naţional de skandenberg de la Rădăuţi. Maestru de ceremonii a fost celebrul Radu Valahu

Şi-au strâns mâna... şi s-a lăsat cu strigături. Peste 400 de sportivi din toată ţara s-au adunat în acest weekend la Rădăuţi, unde a avut loc campionatul naţional de skandenberg. Competiţia a fost una cu multă adrenalină, emoţii şi orgolii, iar la final s-au afirmat nume noi în domeniu. Toţi participanţii spun că a fost cea mai reuşită ediţie. 

De la 07.06.2021, 10:11
WhatsApp
Vezi și:

Timp de două zile, 410 concurenţi şi-au măsurat puterile la Rădăuţi, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a campionatului naţional de skandenberg. Printre numele mari şi-au găsit locul şi noile talente. La doar 21 de ani, Gabriel Enache, un sublocotenent de Aviaţie, a reuşit să-şi învingă toţi adversarii: "Din punct de vedere al gradului de dificultate, această competiţie, din cele 15 campionate naţionale de până acum, este la cel mai înalt nivel. Să spunem că acesta este apogeul campionatelor naţionale în skandenbergul românesc".

Cea mai aşteptată prestaţie a fost cea a lui Ion Oncescu

Invitat special a fost campionul mondial John Brzenk, care a venit să susţină concurenţii români în această provocare. Maestru de ceremonii a fost celebrul Radu Valahu, cel care i-a încurajat pe toţi sportivii. "Ne-am mobilizat foarte bine aici si le-am pus la dispozitie tuturor sportivilor transportul gratuit le-am oferit si o masa", a declarat Andrei Chipreanov, organizator.

Cea mai aşteptată prestaţie a fost cea a lui Ion Oncescu, multiplu campion mondial la skandenberg. Acesta şi-a comentat singur prestaţia din finala campionatului, finală pe care de altfel a şi reuşit să o câştige. "Toata copilaria eram asa ca o torpila asa sa castig, sa castig, acum m-am mai domolit dar in continuare sunt cel mai puternic", a spus Ion Oncescu.

Concursul a avut nouă categorii, de la juniori la maeştri. Premiul cel mare a fost de cinci mii de lei.

Andreea Petrescu

A început ca o joacă în urmă cu aproape 20 de ani și s-a transformat repede în meserie. Undeva pe parcurs a devenit pasiune și chiar o boală pe care nu vreau să o vindec. ...

radauti skandenberg
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024