Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Jaf la o sală de jocuri din Rădăuți, pus la cale chiar de un angajat

O sală de jocuri din Rădăuți, județul Suceava, a fost jefuită de un angajat și doi cunoscuți ai acestuia, care au simulat o tâlhărie, reușind să fure 36.800 de lei.

de Redactia Observator

la 13.02.2025 , 16:02

sala de jocuri Jaf la o sală de jocuri din Rădăuți, pus la cale chiar de un angajat - Shutterstock

Potrivit IPJ Suceava, în 24 decembrie 2024, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de un bărbat de 25 de ani, angajat ca supraveghetor la o sală de jocuri din municipiul Rădăuți, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat cu un pistol și ar fi fost sustrași toți banii din încasări.

Au furat aproape 40.000 de lei

Din primele investigații s-a stabilit că, în timp ce angajatul se afla singur în sala de jocuri, în interior ar fi pătruns o persoană, având fața acoperită, și care, folosind un obiect ce părea a fi un pistol l-ar fi amenințat pe angajat, solicitându-i toate sumele de bani din casierie.

Articolul continuă după reclamă

Acesta ar fi descuiat ușa casieriei de la sala de jocuri și mai apoi seiful în care se aflau sumele de bani, oferind persoanei necunoscute suma de 36.800 de lei.

Pe acelaşi subiect

În urma cercetărilor, polițiștii au obținut indicii cu privire la o posibilă complicitate a angajatului și o simulare a tâlhăriei.

Astfel, polițiștii au stabilit că, în baza unei înțelegeri prealabile și a unui plan anterior conceput, între angajatul de 25 de ani și alți doi cunoscuți de 30 și 31 de ani, ultimii doi bărbați s-ar fi deplasat cu un autoturism la casa de jocuri. Tânărul de 25 de ani era la acel moment angajat al unității, de aproximativ o lună.

„În acest loc, bărbatul de 30 de ani ar fi coborât din autoturism, cu fața mascată (glugă pe cap și mască în zona gurii și a ochilor) ar fi pătruns în interiorul sălii de jocuri și, prin folosirea unui obiect cu aparența unui pistol, conform planului infracțional anterior, l-ar fi amenințat fictiv pe angajatul de 25 de ani, care era singur în unitate, solicitându-i să deschidă seiful și să-i ofere sumele de bani depozitate în interior, fapt care s-a și întâmplat, tânărul de 25 de ani deschizând seiful și predându-i bărbatului suma de 36.800 de lei. După ce și-ar fi însușit suma de bani, bărbatul de 30 de ani ar fi părăsit în grabă sala de jocuri, fiind preluat imediat de către celălalt bărbat de 31 de ani cu autoturismul, părăsind zona, banii fiind ulterior împărțiți între cei trei bărbați, conform înțelegerii prealabile”, arată polițiștii.

În urma stabilirii situației de fapt, în cauză a fost dispusă schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată, în infracțiunea de furt calificat.

Miercuri, polițiștii au făcut 5 percheziții domiciliare în localitățile Rădăuți, Marginea și Botoșana din județul Suceava, respectiv Chiajna, județul Ilfov. Au fost duse la audieri persoanele care au avut implicații în comiterea faptelor.

Tânărul de 25 de ani este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de inducerea în eroare a organelor judiciare și complicitate la infracțiunea de furt calificat, bărbatul de 30 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cel de 31 de ani pentru săvârșirea faptei de complicitate la infracțiunea de furt calificat.

Cei trei au fost reținuți și vor fi prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Rădăuți cu propunere de arestare preventivă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Programul "Şcoala altfel" ar trebui înlocuit cu activități mai practice pentru elevi?
Observator » Evenimente » Jaf la o sală de jocuri din Rădăuți, pus la cale chiar de un angajat