Antena LIVE

Curs valutar

Paul Pogba a fost suspendat provizoriu pentru doping. Jucătorul de la Juventus, testat pozitiv pentru testosteron

Jucătorul de fotbal de origine franceză Paul Pogba a fost suspendat provizoriu după ce a fost testat pozitiv la testosteron, la finalul ultimului meci Juventus Torino. Acesta riscă o suspendare de până la 4 ani dacă va fi găsit vinovat pentru doping.

De la 12.09.2023, 11:08
WhatsApp
Paul Pogba a fost suspendat provizoriu pentru doping. Jucătorul de la Juventus, testat pozitiv pentru testosteron Hepta

Testul pozitiv ar fi survenit la o probă prelevată internaţionalului francez după meciul jucat de Juventus în prima etapă a sezonului din Serie A, în deplasare cu Udinese, pe 20 august, potrivit presei italiene. Juve a câştigat partida cu scorul de 3-0, dar Pogba (30 ani) nu a evoluat în acel meci, relatează Agerpres.

Ce pedeapsă riscă fotbalistul

În cazul în care va fi găsit vinovat, Pogba ar putea primi o suspendare de la doi ani la patru ani. Contractul său cu Juve expiră în iunie 2026.

Internaţionalul francez a revenit la Juventus în vara anului 2022, gratis, dar a jucat foarte puţin în sezonul trecut din cauza accidentărilor, ratând şi Cupa Mondială din Qatar din acelaşi motiv.

Pe acelaşi subiect

Mijlocaşul nu a jucat ca titular în niciun meci din stagiunea trecută, având doar două apariţii, ultima într-un meci cu Empoli, câştigat cu 2-0. Anul trecut, Paul Pogba a fost ţinta unei tentative de şantaj din partea unei bande organizate, fratele său Mathias fiind printre cei anchetaţi, arestat în septembrie şi eliberat în decembrie.

Reacţia impresarei lui Pogba la acuzaţiile de dopaj

Rafaela Pimenta, agenta şi avocata lui Paul Pogba, a reacţionat la RMC Sport la suspendarea provizorie a jucătorului de către agenţia antidoping italiană. Aceasta afirmă că mijlocaşul francez nu a avut nicio intenţie de a încălca regulile.

"Aşteptăm analiza eşantionului B şi nu putem avea o părere clară înainte de rezultate. Ceea ce este sigur este că Paul Pogba nu a vrut niciodată să încalce vreo regulă", a afirmat Rafaela Pimenta.

Depistat pozitiv la testosteron de către agenţia antidoping italiană, jucătorul echipei Juventus are la dispoziţie trei zile pentru a furniza un al doilea eşantion.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

fotbal juventus paul pogba sport
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024